Care au fost probele si cum s-a desfasurat interviul Wizz Air de la Bucuresti

16 septembrie 2018

 

Compania low-cost Wizz Air a sustinut in capitala un nou interviu de angajare stewardese. Reprezentantii Wizz Air au avut o zi foarte lunga, pentru ca intreg procesul de recrutare a durat 12 ore, fara a sustine si interviurile finale, care vor avea loc miercuri. Principala schimbare aparuta vineri a constat in faptul ca perioada de asteptare, in cazul in care nu treci de probele interviului, a scazut de la 6 luni la 3 luni de asteptare. Iata, asadar, mai jos, cum s-a desfasurat interviul Wizz Air.

Prezentare personala

La ora 09.00 interviul a inceput cu prezentarea personala a fiecarui candidat. Dupa ce au completat fisele de inregistrare, fiecare concurent a intrat in sala si a avut la dispozitie 1-2 minute sa se prezinte si sa ii convinga pe recrutori ca este ceea ce cauta pentru angajare. Aproximativ 160 de persoane s-au prezentat la interviul Wizz Air, astfel ca prima proba s-a terminat in jurul orei 16.00.

Doar 41 de persoane au trecut mai departe spre urmatoarea etapa a interviului.

Proba de grup

Cei 41 de oameni ramasi la interviu au fost impartiti in 2 grupe de cate 20/21 de persoane care au intrat separat la interviu. Inauntru, fiecare grupa mare a fost impartita in grupuri de cate 4-5 persoane si toti sustinut proba de grup. Proba de grup a fost diferita fata de ultimele recrutari – de data aceasta a fost vorba despre o cladire afectata de un cutremur – insa aceleasi lucruri au contat la interviu: munca in echipa, explicatiile oferite pentru utilizarea obiectelor, modul de adresare si incadrarea in timp. 25 dintre cei 41 au trecut de proba de grup.

Role-Play

La ora 20.00 a urmat proba de role-play unde fiecare candidat a intrat in sala si a avut de rezolvat o situatie cu un pasager dificil. 16 dintre cei 25 au ramas in cursa si au trecut spre ultima etapa a interviului Wizz Air.

Prezentare companie

Dupa ora 21.00 recrutorii au facut o scurta prezentare a companiei si i-au informat pe cei 16 ramasi in finala interviului ca vor sustine interviurile finale miercuri, 19 septembrie, urmand ca raspunsurile sa fie primite in 2 saptamani, pe email.

Felicitari tuturor celor prezenti la interviu dar mai ales celor care au ajuns in fazele finale!

Zboruri line!

Daca vrei sa te pregatesti pentru interviul Wizz Air, te asteptam pe 19 ianuarie 2019 la cursul de pregatire intensiv, de o zi: https://www.cumajungistewardesa.ro/19-ianuarie-curs-de-pregatire-pentru-interviul-wizz-air/ 

 

Nu sunt comentarii

Comenteaza