Interviu cu Andra Contiu – stewardesa la Emirates

12 octombrie 2017

 

Imi e tare drag sa scriu acest interviu cu Andra, actuala stewardesa Emirates, care poarta cu mandrie palaria rosie de aproape 5 ani. O fire vesela si mereu zambitoare, isi face mai jos o caracterizare absolut perfecta, asa ca o sa o las pe ea sa va spuna povestea ei, sa va impartaseasca experienta din Dubai si cum pe langa zbor, reuseste cu succes sa fie si un fashion icon si sa pastreze un blog de fashion.

„Numele meu e Andrada Contiu, but you can call me Andra – (Remember the old days, in the briefing room, „My name is YOAI JII, but you can call me Jenny?”, We all had a good laugh about it!). Obișnuiesc, atunci cand nu zbor, sa imi astern gândurile si impresiile pe blogul meu, stylehunter.world, blog născut intr-un layover in Johanesburg, din pasiunea pentru frumos si anume, oameni ce se îmbracă cu stil. Băiatule, îmbrăcat all black, cu oversized red scarf, iti mulțumesc pentru inspirație si motivatie. A început ca un proiect bazat pe partea de fashion si a ajuns ca azi sa prindă un contur așa, mai personal. Cititorilor le plac picanteriile!”

  • Cum si cand ai realizat ca vrei sa ajungi stewardesa? Cand ai inceput acest domeniu, nu se stiau foarte multe despre acest job.

Legat de viața mea de stewardesă, ce pot sa iti spun este ca niciodată nu am știut ca vreau sa fiu stewardesa, am terminat un liceu de Matematica-Informatica, o facultate de Inginerie Alimentara, am avut experiența de munca in Turism si Vânzări, nicidecum nu ma vedeam o pasare călătoare, departe de casa. Uneori, viața are insa propriile planuri pentru tine, trebuie doar sa te încrezi in intuiție, așa cum am făcut-o si eu in anul 2012, atunci cand am zburat spre Emirate.

  • Ai aplicat, asadar la Emirates, desi tu erai deja de cateva luni in Dubai. De ce?

Acum, cand ma gândesc, eram fericita la primul meu loc de munca in Dubai, aveam vise mari, știam ca voi reuși, știam ca nu am sa regret plecarea din România, însă fericirea aceasta a durat vreo 3 luni, făcând loc unei împliniri si mai mari. Reușita interviului la Emirates, job despre care nu aveam prea multă idee, dar care suna tentant, așa cum încă suna pentru mii de fete, ideea de a călători in lumea întreaga atrage ca un magnet! Plus toate benefiicile pe care compania ți le oferă, sunt greu de refuzat.

  • Cum a fost interviul de recrutare? Iti mai amintesti?

Interviul l-am avut in Dubai, nu in România, pentru ca eu ma aflasem deja acolo de câteva luni. A fost o experiența interesantă, diferită si cu multe emoții, dar am fost mereu încrezătoare, nu știu dacă aveți si voi presimțiri de genul, cand știi ca, indiferent cât de greu pare, totul va fi bine, lucrurile se vor așeza așa cum iti dorești. Exact asta am simțit eu atunci! A fost primul interviu unde concuram cu zeci de naționalități, cu oameni care aveau experiența in aviatie, cu oameni care aveau ca si limba maternă limba engleza, dar știți ce? Nimic din toate acestea nu contează! Trebuie sa ai încredere in tine, sa dai tot ce e mai bun, sa iti păstrezi o atitudine pozitivă, sa stăpânești engleza, nu trebuie sa fiți experți, o sa învățați foarte mult, mai ales terminologia si sa lăsați egoismul sau dorința de a ieși in evidentă ori a avea mereu dreptate, deoparte. Cel puțin la interviu! Garantat, o sa reușiți! Dacă nu, mai încercați o data… si încă o data.

  • Lucrezi pentru Emirates de aproape 5 ani. Care este parerea generala despre companie si colegi?

Da, nu imi vine sa cred cum au zburat 4 ani si 8 luni. Cel mai important este ca imi place mult ceea ce fac! Stilul aceasta de viața, care te trimite pe banii companiei in toată lumea, care imi permite sa imi vizitez prietenii din lumea toată, care ma ajuta sa ajung la ce evenimente imi doresc, fie ele de fashion, concerte sau pur si simplu locuri ce le aveam pe bucket list e fără dar si poate FASCINANT! Sunt recunoscătoare in fiecare zi pentru tot ceea ce am, tot ce am acumulat in anii ăștia si pentru faptul ca nu e un job monoton, de asta e foarte ușor sa continui sa zbori fără sa-ți dai seama cum trece timpul! La părți mai puțin plăcute pot sa mentionez lipsa unui somn de calitate, am mai spus-o si o spun in continuare, dar nu exista reușite fără sacrificii, nu-i așa?

  • Cum este viata in Dubai pentru o femeie din Romania?

Imi pare bine ca ma intrebi asta. Eu ma bucur enorm de viața mea de aici, nu stau o clipa, decât atunci cand trebuie sa imi incarc bateriile, altfel profit tot mai mult de ceea ce un loc ca Dubai iti poate oferi. Multe lucruri mi se par normale aici, însă normalitatea e alta cand te muți din Dubai. Însă, așa cum mi-a mai zis o prietena ce s-a mutat de curând, după 11 ani de locuit in Dubai, Dubaiul ne răsfață! Nu pot decât sa fiu de acord! Iar cei ce locuiesc aici pot reda. Sa iti răspund si la partea a doua a întrebării. Pentru o femeie din România, spui bine, pentru ca doar aici am văzut cât de diferite suntem si cum oamenii catalogheaza, in general, după țara din care faci parte. Slava Domnului, româncele sunt văzute ca si femei frumoase, încep cu frumusetea, pentru ca asta se observa prima, deștepte, cu studii, care vorbesc cel puțin 2 limbi străine, femei ambițioase si determinate sa obțină tot ceea ce își doresc! Așadar, ușor sau greu, fetele noastre reușesc mereu si ma bucur nespus!

  • Ai intampinat probleme tehnice sau medicale pe zboruri?

Probleme medicale sunt mai pe toate zborurile, dar in general sunt probleme minore, pe care le tratam cu succes, datorită trainingului de care avem parte. Nimic major, din câte imi amintesc eu! Referitor la problemele tehnice, mai apar si acestea, mulțumesc lui Dumnezeu, nu in timpul zborului, ci descoperite din timp, înainte de a decola, lucru care întârzie zborul sau poate chiar il anulează dacă nu este data siguranța de a zbura. Aici vorbesc din proprie experiența, pentru ca am colegi care au trecut prin momente de spaima!

  • Ce moment ti-a ramas intiparit in minte de la zbor sau din Dubai?

Uhm, sunt atâtea momente frumoase sau momente ce lasă urme in experiența ca si stewardesă! Niciodată nu o sa uit primul zbor! Sau perioada de training unde am cunoscut prieteni pe viața.

  • Care sunt destinatiile tale preferate?

Toate! Imi este greu sa aleg una, fiecare are farmecul ei, însă, ma întorc mereu cu drag in Europa!

  • Esti extrem de activa pe retelele de socializare si la evenimente. Cum ai inceput?

Daaa, asta imi da energie! Ciudat, nu? Consum energie ca sa ma incarc cu mai multă energie! Cum am început? Cu pasiune, dragoste si dorința! Imi plac oamenii, imi place socializarea, imi plac evenimentele si încerc sa împărtășesc si cu cei ce ma urmăresc câte puțin din activitatea mea! Si ma gândesc tot mai serios la un canal de YouTube unde sa fac diferite vloguri!

  • Spre deosebire de multe alte stewardese, ai o viata mondena, extrem de ocupata, in Dubai. Cum faci sa imbini zborul cu fashion-ul?

Meseria de stewardesă este ideală pentru mine in momentul asta! Atât calatoriile cât si zilele libere ma ajuta sa am timp de toate pasiunile mele si sa îmbin utilul cu plăcutul in orice moment al vieții. Cred ca activitatea socială ar deveni plictisitoare fără călătoriile in jurul lumii si zilele libere din Dubai, unde încerc sa ajung la cât mai multe evenimente de Fashion.

  • Cum ti-a venit ideea blogului de fashion?

Așa cum am dezvăluit mai sus, ideea este născuta intr-un layover din Johanesburg, dupa ce am remarcat un băiat ce ieșea in evidentă cu outfitul lui simplu, dar de efect. Așa s-a născut ideea de Style Hunter Around the world. Am vrut inițial sa surprind stilurile vestimentare de pe străzile locurilor in care ajung, pana am realizat ca ieșeam pe afara ca sa ma „holbez” efectiv la oameni, in speranța de a găsi ținuta aceea de efect, care spune o poveste si merita urcată pe blog. Nu a fost ușor, așa ca am tranformat inițiala idee in ceea ce puteți citi azi pe blogul meu. Si imi place mai mult, fiindca așa pot si eu comunica mai bine cu cititorii, imi pot așterne gandurile si pot oferi mai multă informație despre cum este viața de stewardesă sau articole pe partea de Fashion.

  • Pe viitor,crezi ca vei mai zbura mult, sau planuiesti sa te dedici 100% domeniului modei online?

Dificila întrebare, de câte ori plănuiesc ceva, viața ia o alta întorsătura. Ceea ce pot spune este ca sunt fericita cu ceea ce fac acum, ca viața mea de stewardesa nu va dura pentru totdeauna si ca in timp trebuie sa ma redirecționez, iar lumea modei, incluzând partea de Fashion Editor, este ceva ce cu siguranța am in calcul! Deși, așa cum am zis, planurile se pot schimba mereu, e foarte important sa știi ceea ce vrei, sa iti setezi prioritățile foarte clar, ca sa știi exact direcția in care…zbori!

Între timp ma găsiți pe instragam: andra_contiu
Facebook: Andra Contiu
Blog: stylehunter.world

Cu mult drag,
Andra

 

Nu sunt comentarii

Comenteaza