Jurnal de calatorie (episodul 28). Kuala Lumpur, Malaezia

16 decembrie 2014
kuala lumpur

 

Pentru ca e marti, e o noua destinatie a rubricii Jurnal de calatorie. Cum am ales? Am „tanjit” dupa vremea calda, plaje insorite, mancare gustoasa. Asa ca, astazi vorbim despre Kuala Lumpur, capitala Malaeziei.

Am primit zborul DXB-KUL-DXB de multe ori. Fie in aceasta combinatie, simpla, cu layover de 24 de ore in Kuala Lumpur, fie in combinatie multipla, cu Australia, si atunci petreceam 48 de ore in capitala malaeziana.  Zborul de Kuala Lumpur dureaza in jur de 7-8 ore, care sunt insa, infernale. Avioanele Emirates sunt mereu pline, pasagerii „infometati” si cu putine cunostinte de limba engleza. Drept urmare, e un du-te vino continuu in avion, iar malaezienii vor mereu ceva. De obicei, ceai verde (de care beau extrem de mult pe un zbor) si noodles cald (supa la cutie, cu taitei, specifica), care e oferit extra, in afara serviciului oferit la bord.

Pasagerii de pe aceste zboruri au multe bagaje (mai ales la intoarcere), pentru ca in Kuala Lumpur este raiul fake-urilor. Genti, ceasuri, ochelari de soare, copii reusite si ieftine, la tot pasul.

Cand aterizezi in aeroport, esti uimit de felul in care arata totul. High-tech si extrem de futurist. Cand iesi din aeroport, esti socat de mai multe lucruri, iar noi, echipajul, desi veneam des in KUL, eram mereu uimiti de cate ceva. Tocmai de aceea, mai mereu, gaseam pe cineva dornic sa iasa in oras.

1. Umiditatea excesiva – cand iesi din aeroport esti socat de aerul umed si de cum se simte si miroase totul in jurul tau.

2. Metroul suspendat – e o imagine futurista si iti da senzatia ca ai ajuns undeva in viitor. Nu se compara clar cu niciun mijloc de transport european sau american.

3. Zgarie norii – cand vii de la aeroport si te apropii de oras, incepi sa vezi zecile de zgarie nori care formeaza centrul capitalei. Cladirile sunt extrem de inalte, de toate formele si ofera o priveliste superba. Turnurile gemene Petronas Tower troneaza deasupra tuturor acestor cladiri de birouri sau hoteluri cu sute de etaje.

1

 

2

 

4. Traficul infernal si turistii de toate nationalitatile – dupa ce iti cobori privirea de la zgarie norii din oras, dai nas in nas cu miile de turisti din toate tarile, care fie se afla acolo la munca, fie doar sa viziteze si sa incerce „ofertele malaeziene”.

5. Mancarea ciudata de pe strada – aici nu va pot oferi multe detalii, pentru ca, desi am admirat-o si mirosit-o pe toate strazile din centru, nu am indraznit sa incerc insectele prajite si nici tot soiul de vietati care miscau inca in farfurie.

In incheiere, pot doar sa adaug ca aceasta destinatie este cautata de insotitorii de bord care vor distractie (oferta de cluburi de noapte este magnifica), de cei care vor odihna si relaxare (masajele si spa-urile sunt la mare cautare) dar si de cei care vor sa viziteze ceva altfel. Alocatia este suficienta ca sa multumeasca gusturile oricui.

4

 

3

Zboruri line!

 

1 Comment

  • Reply Jurnal de calatorie (episodul 38). Melbourne, Australia | Cum ajungi stewardesa 31 martie 2015 at 11:38 am

    […] dus si la intors si doar 24 de ore layover in Australia. Daca despre Kuala Lumpur poti citi aici: http://www.cumajungistewardesa.ro/jurnal-de-calatorie-episodul-28-kuala-lumpur-malaezia/ , despre Melbourne nu pot spune foarte multe fiindca eram deja foarte obosita cand am ajuns […]

  • Dă-i un răspuns lui Jurnal de calatorie (episodul 38). Melbourne, Australia | Cum ajungi stewardesa Cancel Reply