Jurnal de calatorie (episodul 33). Brisbane, Australia

3 februarie 2015
brisbane

 

Pentru ca sunt cu gandul departe, azi am ales una dintre cele mai indepartate destinatii in care am zburat, pe vremea Emirates. Astazi, mergem virtual in Brisbane, Australia. Sau, mai bine zis, locul unde poti tine in brate un ursulet Koala.

Destinatia Brisbane am primit-o intr-o combinatie fericita, sub forma unui trip de 5 zile. DXB-SIN-BNE-SIN-DXB. Adica, Dubai-Singapore-Brisbane. Cu layover de 24 de ore in fiecare destinatie (Singapore – 48 de ore dus-intors). Daca despre calatoria in Singapore am scris aici, despre zborul de Brisbane nu sunt multe de spus, mai ales ca este un loc indepartat si „altfel” din Australia. Colegii cu care am plecat la „zbor” pentru aceasta excursie de 5 zile, raman neschimbati pe tot parcursul celor 5 zile. Si credeti-ma, e tare greu sa zbori atatea segmente cu acelasi echipaj, mai ales cand unii dintre ei nu sunt la fel de muncitori sau sociabili. Tocmai de aceea, al doilea si al treilea segment (adica zborurile inspre/dinspre Brisbane) sunt cele mai dificile.

In primul rand, devii obosit. Si de la zbor, si de la vizitat. Niciunul dintre noi nu a stat in camera de hotel in timpul celor 24 de ore din Singapore, si zborul din SIN-BNE e destul de lung: 7 ore si 40 de minute. Aeronava cu care operam aceste zboruri: B777. 2 motoare, 10 iesiri de urgenta, 18 insotitori de bord.

Pasagerii, un amalgam de asiatici si australieni, cu totii veseli si plini de energie. Daca pe primul segment, supa noodles a fost la mare cautare, la zborul spre Brisbane, dulciurile si fructele sunt „la putere”. Pasagerii stiu ce inseamna un zbor cu avionul, asa ca se hidrateaza corect (200 ml apa la fiecare ora de zbor). Call-bell-ul suna continuu si nu stam niciun pic. Totusi, australienii sunt extrem de amabili si chiar daca alergam mult pe acest zbor, e placut sa ti se spuna MULTUMESC.

Cand ne-am apropiat de Brisbane, am avut niste turbulente severe. Ne-am asezat pe jump-seat cu 50 de minute inainte de aterizare, pentru ca avionul se zgaltaia bine de tot. Asa e mereu pe continentul australian…avem turbulente chiar si cand e senin. Acum ploua torential. Am aterizat cu bine si ne-am grabit cu totii spre hotel, pentru ca vremea nu tinea cu noi. Norocul meu, pe acest zbor lung, a fost ca am zburat cu una dintre cele mai bune prietene ale mele, Danijela, din Serbia. Asa ca am avut mereu cu cine sa ies sa explorez imprejurimile, si cu cine sa stau de vorba pe zbor.

brisbane

brisbane

Hotelul in care eram cazati era central, dichisit si oferea cam tot ce ne puteam dori. Totusi, am iesit si in oras, sa vizitam. Daca ajungi in Brisbane, trebuie sa stii ca nu e un oras foarte mare, iar 48 de ore iti sunt suficiente ca sa il vizitezi. „Sanctuarul Koala” Lone Pine, adica locul unde vezi dragalasii ursuleti, nu e departe de oras, si ai sansa sa te joci cu cei mici. Un bilet de intrare e destul de scump (31.5 $ australieni – iar alocatia noastra este de 60 $ australieni). Nu rata parcurile, Catedrala Sf. Stefan, Gradina Botanica sau primaria. E un oras frumos pe care sa il explorezi pe jos, intr-o plimbare de cateva ore.

Poti sa mergi pe podul care traverseaza Brisbane River si sa mananci inghetata de aproape orice aroma…

b14
b8

Noi am petrecut 6 ore pe jos, am incercat cateva feluri de mancare traditionala din Queensland – rata la gratar, coaste de porc, papardele cu branza de capra. Delicios si un gust „altfel”. Apoi ne-am retras la hotel unde ne-am odihnit restul layoverului, pentru ca ne astepta un drum de aproape 8 ore pana in Singapore.

Recomand aceasta destinatie oricui ajunge pe taram australian, pentru ca aici ai sansa sa vezi si sa te joci cu cangurii si ursii koala.

ENJOY!

b3

b10

b9

Sursa foto header: Wikimedia Commons

 

4 Comentarii

  • Reply yannis 7 februarie 2015 at 4:10 pm

    foarte frumoasa meseria de insotitor de bord…si eu imi doresc de cand eram mic…si inca imi doresc si voi lupta pentru aceasta meserie oricat de greu ar fi…sunteti o echipa foarte buna din toate punctele de vedere

    • Reply CAS 7 februarie 2015 at 5:10 pm

      Multumim. Iti tinem pumnii! 🙂

      • Reply justme 15 februarie 2015 at 10:33 pm

        Salut, ce parere ai de insotitorii de bord barbati, se integreaza usor…popularitatea in randul insotitorilor este din ce in ce mai mare si pentru ei. Nu ma pregatesc in domeniu, insa trebuie sa recunosc,cu placere, ca e cea mai frumoasa oportunitate pentru a vizita si a vedea toata lumea, deci FELICITARI!!!

        • Reply CAS 16 februarie 2015 at 9:51 am

          Buna. Iti tin pumnii sa iti faci curaj si sa aplici. Barbatii nu doar ca se integreaza usor dar chiar sunt foarte apreciati in acest domeniu. In acest moment, atat Wizz Air cat si Qatar cauta in special baieti, asa ca…nu mai astepta! Succes!

    Comenteaza