Povestea Adinei, cursanta Cum Ajungi Stewardesa, viitoare stewardesa Qatar Airways

31 iulie 2017

 

Pe Adina am cunoscut-o in urma cu doar 2 luni, la pregatirea pentru interviu de la Cursul Cum Ajungi Stewardesa. O fire vesela, optimista, extrem de ambitioasa si perfectionista, m-a „pacalit” din primul moment cu un zambet increzator si dornic de cunoastere. Adina a reusit sa obtina jobul de stewardesa Qatar Airways din prima, desi, pentru multi, varsta de 33 de ani pare poate prea mare pentru a incepe o cariera in aviatie! Ei bine, Adina Puiu este exemplul viu ca daca iti doresti ceva, te pregatesti si crezi in tine, niciodata nu este prea tarziu. Viata ei urmeaza sa se schimbe in doar cateva zile, fiindca la inceputul lunii august isi va face bagajele si va lua drumul Orientului, lasand in Romania familia, prietenii si pe baietelul ei de 11 ani. Iata, mai jos, povestea ei si dovada ca daca iti doresti cu adevarat ceva, acel vis se implineste!

1. Cum si cand ai realizat ca vrei sa ajungi stewardesa? E un vis pe care il aveai de cand erai copil sau ti l-ai descoperit mai tarziu?

Undeva pe la 19 ani, dupa ce am terminat Liceul Pedagogic si am dat titularizarea mi-am dat seama ca nu voi fi niciodata o buna invatatoare. Nu ma vedeam facand asta ani si ani, generatie dupa generatie. Mi-am depus dosarul la Geografie Turism si la Litere, in cadrul Facultatii A.I.Cuza in Iasi. Literele erau asa… sa fie… dar Geografia a fost pentru jobul de ghid turistic sau stewardesa. Asta se intampla in 2003. Am fost admisa in cadrul ambelor facultati dar Geografia a fost marea dragoste. Viata nu iti ofera mereu ceea ce astepti iar la mine a avut un curs usor invers: in anul III a aparut baietelul meu si am fost nevoita sa suspend cursurile. In 2005 am intrat intr-un domeniu profesional cu totul diferit de ceea ce invatasem: Husqvarna, produse de padure si gradina. Deja era departe de mine gandul de a mai zbura. In octombrie 2016 am vazut la TV un interviu cu Cristina Toader si acela a fost momentul X pentru mine: vreau si eu, imi doresc sa zbor, imi doresc sa fiu stewardesa!!! Si am inceput sa citesc, sa ma informez despre companiile aeriene care fac recrutari in Romania, sa visez, sa imi doresc din nou.

2. Ai aplicat, asadar la Qatar Airways. De ce?

Am ales Qatar. A fost dragoste la prima vedere a uniformei lor. Iubesc uniforma lor. Burgundy, inaltele standarde ale lor, multiplele premii privind siguranta si confortul oferite de ei m-au determinat sa ii aleg. De fapt, nu am ales, m-am dus direct spre ei. Am vazut postat pe site-ul Cum Ajungi Stewardesa ca e Open Day si m-am dus.

3. Cum a fost interviul de recrutare? Ce probleme ai intampinat la interviu?

Privind in urma acum consider ca am avut parte de o experienta extraordinara in timpul interviului. In ziua I am avut cele mai mari emotii. Am ajuns la hotel la 8.30 dimineata si in 20 de minute s-au adunat peste 200 de persoane. Fete extrem de frumoase si baieti unul si unul. In sala unde le-am asteptat pe recrutoare m-am asezat in primul rand ca sa vad si sa aud tot! Dupa scurta lor prezentare ne-au invitat pe cei din primele 2 randuri sa le urmam in sala mica pentru depunerea CV-urilor. Am intrat a doua si am iesit cu invitatia nr. 2 in mana. Terminasem deja la ora 9.15. A doua zi au urmat probele eliminatorii. Dupa testul scris in engleza am ramas sub 100. S-au facut eliminari multe, dupa fiecare proba. Ce a fost dificil? Nimic. Si asta datorita Cristinei de la Cum Ajungi Stewardesa! A avut grija de mine, a reusit sa ma faca sa gandesc ‘in echipa”, sa-mi adaptez raspunsurile gandindu-ma ca sunt acolo sus, sa reusesc sa ma transpun in situatii limita. Dupa proba de grup am ramas 23. Apoi 19. Apoi 15. Cred ca eram singura din cei 23 ramasi la interviul final cu varsta de peste 30 de ani. Dar nu a contat/

4. Urmeaza, deci, sa zbori pentru compania Qatar. Crezi ca iti va fi usor in noul job? Esti multumita cu decizia luata? Ce „probleme” te astepti sa intampini?

E o provocare noul job. E o alta etapa in viata mea. E ceva ce imi doresc de 14 ani. Sunt ferm convinsa ca vor fi momente dificile, vor fi calatori delicati si situatii neplacute, dar asa e oriunde. Momentele frumoase si locurile noi spre care voi zbura, colectivul mereu nou, standardele ridicate de cazare si confort pe care ni le vor oferi vor fi mult deasupra putinelor minusuri. Problemele au solutii!

5.  Ce crezi ca a contat la interviu? Ce a facut diferenta intre tine si ceilalti candidati?

Priveam in timpul pauzelor catre ceilalti candidati… foarte tineri, cu emotii vizibile, cu atitudini diferite si inocenta specifica varstei de 21-23 de ani. A fost momentul in care mi-am multumit pentru toata experienta acumulata in ani: serviciu, carti citite, cursuri de formare profesionala, probleme in viata personala carora a trebuit sa le fac fata. Cred ca am emanat foarte multa incredere in sine, hotarare, un zambet sincer, emotii generate de o noua provocare dar nu teama sau trac. Si am cantat in sinea mea, pe tot parcursul probelor „Just keep swimming!” al lui Dorry din Finding Nemo. Si cred ca s-a vazut! Si am ras mult cu cei din jur!

6. De ce ai ales o companie din Orient?

Orientul ofera alt standard in aviatie. Qatarul e o zona sigura si extrem de bogata. Pregatirea oferita de ei e de nivel superior. Nu ma sperie regulile lor, nu cred ca limitele si conditiile impuse sunt de nerespectat. In genul asta de meserie totul e la superlativ, cel putin la ei. Mi se pare firesc sa fie norme si conditii ca sa putem fi apti de un zbor de calitate si in siguranta.

7. Sfaturi pentru cei care isi doresc o cariera in domeniu?

E un job pentru care ai nevoie de pregatire. Din toate punctele de vedere! Cel putin daca ai peste 30 de ani, 33 in cazul meu. In general am o alimentatie corecta, am participat la multe cursuri de vanzari, instruiri practice, am citit foarte mult, tot ce mi-a cazut in mana. Dupa ce am iesit de la ultima proba mi-am multumit pentru cat am invatat in scoala, am multumit parintilor pentru cat au investit in mine, pentru educatia primita si pentru toate momentele delicate prin care am trecut dar care m-au slefuit si transformat in persoana care sunt astazi. Si am simtit din primele secunde ca voi fi ok, ca voi lua interviul! Sunt o persoana extrem de pozitiva, extrem de optimista! Mereu a functionat „azi se va intampla ceva minunat cu mine!”. Si s-a intamplat!

Draga Adina, ne-ai dat o stare extrem de buna si pozitiva si sunt convinsa ca desi vei intampina si greutati la Qatar, vei trece peste orice cu zambetul pe buze! Abia asteptam sa te vedem in uniforma burgund si…printre nori!

Zboruri line!

Daca vrei sa te pregatesti pentru interviul Qatar Airways, sau pentru alta companie aeriana, te asteptam la cursul nostru de pregatire – Cum Ajungi Stewardesa – din 16-17 Septembrie, din Bucuresti:  https://www.cumajungistewardesa.ro/16-17-septembrie-curs-de-pregatire-pentru-interviul-la-o-companie-aeriana/

Daca vrei sa te pregatesti individual pentru interviul de angajare, oferim cursurile one-to-one, oriunde in lume (online) sau fata in fata, in Bucuresti: https://www.cumajungistewardesa.ro/one-to-one-cursuri-individuale-cum-ajungi-stewardesa/.

 

2 Comentarii

  • Reply Alexandrina Durbaca 17 august 2017 at 7:33 pm

    Buna!
    Sunt mama Adinei si vreau sa spun ca sunt tare mandra de ea. Mereu a fost f increzatoare in propriile forte.
    Azi a venit momentul decolarii ei spre Qatar.
    A plecat f fericita de alegerea pe care a facut-o.
    Nu pot decat sa-i doresc zboruri usoare spre destinatii din toata lumea.

  • Reply Cristina Toader 17 august 2017 at 11:26 pm

    Felicitari si ei..si dumneavoastra! Zboruri line!

  • Dă-i un răspuns lui Alexandrina Durbaca Cancel Reply