Povestea Andreei – fosta cursanta, viitoare stewardesa Wizz Air

10 martie 2018

 

Pe Andreea am cunoscut-o la finalul lunii ianuarie, atunci cand a ales sa se pregateasca la Cursul de Pregatire Cum Ajungi Stewardesa pentru interviul Wizz Air. Am remarcat-o din prima. Nu doar pentru ca zambea si se simtea ca isi doreste cu adevarat acest job, sa cum faceau toti ceilalti cursanti ci pentru ca parul ei era…verde! A iesit in evidenta imediat si, amuzata, a promis ca pentru interviu isi va schimba culoarea parului. Asta a si facut, si la doar o luna dupa pregatire, Andreea (blonda acum), a obtinut jobul de stewardesa Wizz Air si va imbraca uniforma roz. Iata povestea ei:

1. Cum si cand ai realizat ca vrei sa ajungi stewardesa? E un vis pe care il aveai de cand erai copil sau ti l-ai descoperit mai tarziu?

Nu pot sa mint si sa spun ca stiam ca imi doresc asta de cand eram copil. Desi am calatorit de mica foarte mult, nu am zburat cu avionul pana la varsta de 18 ani, majoritatea vacantelor facandu-le cu masina sau trenul. Prima data cand m-am urcat intr-un avion si am vazut stewardesele imbracate in uniformele lor elegante, dirijand oamenii la locurile lor si prezentand regulile de siguranta am zis – gata – vreau si eu sa fiu stewardesa! La momentul respectiv nu m-am gandit ca o sa se si indeplineasca intrucat abia incepusem facultatea si ma gandeam ca probabil voi continua in domeniu. Recent am vazut insa anunturile pentru interviurile Wizz Air  iar fiindca in ultimii ani am zburat foarte mult inclusiv curse transatlantice, am realizat ca avionul e locul potrivit pentru mine si merita sa aplic.

2. De ce ai ales totusi Wizz Air?

Am aplicat la Wizz Air pentru ca este o companie mare, tanara, in continua dezvoltare si care are foarte multe de oferit angajatilor sai. Am zburat de multe ori cu Wizzair si intotdeauna m-a atras uniforma roz a stewardeselor. Un alt motiv a fost faptul ca ma pot intoarce acasa dupa fiecare zi de munca, la catelul meu, la prieteni si la familie.

3. Cum a fost interviul de recrutare?

Am ajuns la Hotel Angelo in jurul orei 8:15 adica cu 45 de minute inainte de inceprerea interviului, cu suficient timp inainte, ca sa mananc un sandwich si sa beau o cafea. Eram cam 80 de candidati, iar cand recrutorii au iesit sa imparta formularele de inscriere am putut vedea ca emotiile cuprindeau pe toata lumea. Am fost foarte fericita ca m-am intalnit cu o colega de la Cursul de pregatire Wizz Air si ne-am sustinut reciproc pe tot parcursul interviului, am putut schimba idei si impresii. Am intrat in a doua tura la prima proba, am prezentat cateva informatii reprezentative despre mine iar apoi am raspuns la intrebarile recrutorilor. Din 80 de candidati prezenti initial, dupa aceasta proba am ramas doar 20. Cele mai mari emotii le-am avut la a doua proba – proba de „role play”. Am intrat in sala si am tras un biletel in care trebuia sa conving o doamna sa ii puna centura bebelusului ei. Am fost foarte sigura pe mine si determinata si am insistat pana cand am reusit sa o conving pe doamna. Dupa aceasta proba am ramas doar 9 persoane. A treia proba a fost cea mai placuta si mai destinsa, am fost 3 grupe si ne-am inteles de minune intre noi. Dupa aceasta proba toti am trecut mai departe catre interviul final. Acesta din urma a fost compus din intrebari pe baza cv-ului meu si deja simteam ca totul o sa fie ok si ca am reusit ceea ce imi propusesem si pentru care muncisem atata timp. Am plecat spre casa in jurul orei 20 dupa aproape 12 ore coplesitoare din cauza emotilor.

4. Urmeaza, deci, sa zbori pentru Wizz Air. Felicitari! Ce „probleme” te astepti sa intampini dupa ce vei imbraca uniforma roz? 

Sunt foarte fericita ca voi reprezenta aceasta companie si voi purta „uniforma roz” care din punctul meu de vedere este superba. Abia astept sa incep sa imi cunosc colegii cu care sunt sigura ca ma voi imprieteni imediat si sa interactionez cu tot felul de pasageri. Ma astept sa fie putin dificil la inceput, insa niciun lucru nu este greu atunci cand este facut cu placere.

5. Ce crezi ca a contat la interviu? Ce a facut diferenta intre tine si ceilalti candidati?

Cred ca determinarea mea de a obtine acest job i-a facut pe recrutori sa ma aleaga. Am fost sigura pe mine in ciuda emotiilor, nu am renuntat pana nu am obtinut ceea ce am vrut, nu m-am panicat, am ramas calma si pozitiva, iar pana la urma atitudinea este cea care conteaza cel mai mult.

6. De ce ai ales o companie din Romania si nu te-ai indreptat spre Orient?

Am ales o companie din Romania deoarece imi doresc ca dupa o zi lunga de munca sa pot pune capul pe perna mea de acasa, nu pe perna unui hotel. De asemenea companiile din Orient au niste reguli foarte stricte pe care nu as putea sa le respect prea mult timp. Imi place libertatea pe care mi-o ofera Wizzair impreuna cu avantajele unei cariere promitatoare.

7. Sfaturi pentru cei care isi doresc o cariera in domeniu?

Sa lupte pentru ceea ce isi doresc pentru ca daca depui putina munca si interes orice lucru este realizabil. Este una dintre cele mai frumoase meserii si cu siguranta merita incercata.

Andreea a sustinut interviul Wizz Air pe 20 februarie si va incepe, curand, trainingul de pregatire pentru baza din Bucuresti! Felicitari si zboruri line!

Daca vrei sa te pregatesti pentru interviul Wizz Air vino si tu la Cursul de Pregatire pentru interviul Wizz Air, din 24 martie 2018. Locuri limitate! Detalii aici:  https://www.cumajungistewardesa.ro/24-martie-curs-de-pregatire-pentru-interviul-wizz-air/

Nu sunt comentarii

Comenteaza