Povestea Cristinei, stewardesa Etihad

22 decembrie 2015

 

Poate suna ca o poveste banala, despre inca o stewardesa care si-a implinit visul de a zbura, despre inca o stewardesa care vede lumea si care acum apreciaza Romania mai mult decat atunci cand a plecat. Dar nu e…Discutia pe care am avut-o cu Cristina nu a fost un interviu, a fost inca o dovada ca doar oamenii frumosi ajung sa zboare. Ca doar oamenii cu principii puternice isi implinesc visul. Si a fost o placere sa stau de vorba cu o persoana atat de calda, prietenoasa si zambitoare. Si care, chiar dupa 2 ani de zbor, nu bea cafea, adora ceaiul verde si ciocolata alba. Cristina este inca o dovada nu doar ca visele se implinesc, ci si ca educatia si etica, supravietuiesc oriunde. Iata, mai jos, povestea ei.

  • Intrebare banala: Ti-ai dorit dintotdeauna sa ajungi stewardesa?

Pentru mine, stewardesele au fost dintotdeauna un ICON. Chiar daca am studiat Facultatea de Limbi si Literaturi straine, am admirat insotitoarele de bord inca de mica. Da, nu speram sa imi implinesc acest vis atat de usor si rapid, insa viata mi-a oferit ceea ce imi doream. Am aplicat la Etihad pe 5 Noiembrie 2013 iar interviul a fost o experienta care imi va servi drept model, toata viata. Totul a fost organizat ca la carte. Incepand de la hotelul ales, elegant (Hotel Intercontinental), la candidatele frumoase si zambitoare care s-au prezentat si la probele dificile pe care le-am avut. Partea buna a fost ca raspunul a venit rapid, iar din ianuarie, viata mea urma sa se schimbe: ma mutam in Abu Dhabi.

  • Cunosteai oameni in Abu Dhabi? Stiai ce te asteapta?

Da, aveam un prieten acolo, insa nu ne-am intalnit dupa ce am ajuns in UAE. Am plecat fara sa stiu atat de multe informatii ca acum, am plecat stiind doar ca voi incepe o noua viata, ca stewardesa Etihad. Chiar daca mai locuisem si in Grecia, SUA si Ucraina, acum era o experienta cu totul noua. Abu Dhabi e un oras mult mai linistit decat Dubai-ul, e altfel decat tot ce stiam pana atunci. Imi place siguranta pe care ti-o ofera si faptul ca in fiecare zi descoperi un loc nou, frumos, elegant. Ce nu imi place insa, este aglomeratia de nationalitati…nu faptul ca este diversitate, asta ador, ci faptul ca toata aceasta aglomeratie de culturi, nu isi mai respecta traditiile si obieciurile. Atata timp cat noi, cei care ne mutam intr-o tara araba, respectam legile si regulile tarii, am pretentia ca si cei din jur sa imi respecte traditiile si principiile. Respectul se castiga si se ofera. Asta simt eu.

  • Cum a fost primul zbor ca stewardesa Etihad?

Voi tine minte mereu primul zbor. A fost o cursa spre Islamabad si am avut noroc de un echipaj minunat care m-a sustinut si m-a ajutat in tot ceea ce faceam. Eram foarte emotionata, entuziasmata dar si speriata sa nu gresesc ceva, iar colegii au avut grija sa trec cu bine peste aceasta prima experienta.

cris2

  • Ai intampinat probleme tehnice sau medicale pe zboruri?

Probleme tehnice, din fericire, nu. Medicale, insa, da. Am avut un caz dificil, pe un zbor de Perth, cand, din cauza unui pasager care avea simptomele unui infarct (am aflat dupa aterizare ca acesta chiar facuse infarct la bord), a trebuit sa aterizam de urgenta in Singapore. Aveam in echipaj inca o colega din Romania si amandoua ne-am ocupat de acest pasager care, datorita noua si a aterizarii rapide, a scapat cu viata. Nu am mai ajuns deloc in Perth, am ramas in Singapore pentru 10 ore, ceilalti pasageri au ales alte rute catre Australia, iar noi am revenit in Abu Dhabi cu un zbor Fairy, adica gol, fara pasageri.

14-15 Noiembrie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/

  • Care sunt acum, dupa 2 ani, zborurile tale preferate si destinatiile in care iti doresti mereu sa ajungi?

Cu siguranta ador Canada. Pentru ca, planul initial era sa ma mut in Canada, alaturi de iubitul meu. Insa, viata mi-a oferit o alta sansa, aceea de a calatori, de a cunoaste oameni noi si de a lucra ca stewardesa pentru una dintre cele mai mari companii din lume. Prima oara cand am ajuns in Toronto, cu echipajul, am simtit o bucurie imensa si m-am bucurat de fiecare detaliu pe care acel loc il ofera. Imi place mult si Sydney, Brisbane (pentru ca fac surf) si aproape orice oras din Europa, fiindca imi aminteste de casa, de Romania. Inca nu am ajuns in tarile din sudul Africii, insa astept cu interes sa descopar si acele destinatii, sa fac un safari in Kenya sau sa ajung in cel mai sudic punct din Cape Town.

cris4

cris3

  • Care sunt planurile de viitor? Vrei sa continui cariera in aviatie si in alta tara?

Momentan, planurile mele pentru urmatorii ani includ tot Etihad. Vreau sa reiau cursurile de Salsa, sa fac mai mult Surf si abia mai tarziu sa renunt la zbor si sa revin in Romania. Imi doresc sa imi fac familia mea, sa imi cumpar o casa si probabil, sa nu mai zbor. Cred ca dupa o astfel de experienta, zborul la o alta companie, nu merita. Totusi, nu stiu ce imi va rezerva viata, fiindca multi spun ca aviatia e un microb de care nu scapi, iar planurile mele initiale oricum nu erau acestea, de a zbura ca stewardesa Etihad. Asa ca, vom vedea unde ma va duce viata.

cris5

cris1

  • Sfaturi pentru viitoarele stewardese?

Sa nu inceteze sa fie ele, sa nu se abata de la lucrurile in care cred si de la principiile pe care le au. E dificil sa ramai TU, cand te muti intr-o tara precum UAE, si e si mai dificil atunci cand zbori in fiecare zi. Fericirea ti-o gasesti in toate lucrurile marunte si e bine sa inveti sa apreciezi toate aceste lucruri, cat inca nu e prea tarziu. Succes tuturor si sa ne vedem pe zboruri!

Multumim pentru „destainuri”, Cristina…si sa iti petreci Craciunul si ziua de nastere, asa cum iti doresti! LA MULTI ANI!

Zboruri line!

14-15 Noiembrie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/

 

1 Comment

  • Reply Cris 25 decembrie 2015 at 5:03 am

    Foarte frumos, are curajul sa spuna lucrurilor pe nume, ma refer la treaba cu reciprocitatea culturala.

  • Comenteaza