Q&A. 10 intrebari si raspunsuri pentru cititorii nostri

31 octombrie 2017

 

Continuam si astazi seria de intrebari primite de la cititorii nostri si va oferim, mai jos, raspunsurile direct de la sursa: Cristina Toader – stewardesa Emirates si Wizz Air!

  • Am nevoie de poze in ținuta casual la interviu?

Nu, in ziua interviului nu este nevoie decat de pozele in tinuta pentru interviu. Pentru cei care ajung la interviul final, recrutorii vor comunica ce alte detalii/fotografii sunt necesare dupa, printre care si aceste fotografii casual.

  • Pot merge la interviu dacă am pașaport temporar?

Multe dintre companiile aeriene nu cer pasaportul la interviu, asa ca poti merge fara grija, cu orice tip de pasaport. Pentru cei care nu au pasaportul valabil sau au pasaport temporar, pot merge cu acesta la recrutare si dupa interviul final li se va comunica pana cand trebuie sa aduca noul pasaport, fiindca cel temporar nu este valabil in UAE. Insa, prezenta la interviu nu este interzisa doar pentru ca aveti pasaport temporar.

  • Câți candidați recrutează de obicei Emirates? Exista un număr limita?

Companiile din Orient nu au un numar limita de candidati pe care ii accepta. Daca in cadrul unui interviu vor gasi 30 de oameni competenti, vor lua 30. Daca vor gasi doar 4, vor angaja doar 4, care se potrivesc profilului cautat. Companiile angajeaza continuu si niciodata nu exista acest numar limita la marile companii.

  • Ce trebuie sa am cu mine in ziua interviului? 

Majoritatea companiilor cer in ziua interviului CV-ul (in limba engleza) si 2 fotografii (una tip pasaport si una full body). Uneori, daca este specificat in anunt, se mai cere o copie dupa pasaport, o copie dupa ultima diploma de invatamant si referinte sau scrisoare de recomandare. Insa toate aceste detalii sunt enumerate in anuntul de angajare. Niciodata nu se vor cere la interviu mai multe documente decat cele de sus.

  • Pot merge la interviu dacă nu am mai avut un job înainte? 

Bineinteles. Sunt multe persoane care au fost angajate de Wizz Air sau companiile din Orient imediat dupa terminarea liceului/facultatii, fara experienta de lucru insa cu multe alte avantaje: limbi straine, voluntariat, incredere, spirit civic, etc. Asadar, trebuie sa ai incredere in tine si sa mergi la interviu fiindca experienta anterioara nu este obligatorie.

  • Pentru Qatar este acceptat sa nu am tatuaje la vedere sau trebuie sa nu am deloc? 

La Qatar nu sunt acceptate deloc tatuajele. Nici la vedere, nici ascunse, pentru ca se considera ca pot ofensa pe cineva si compania nu vrea sa riste asta.

  • Alunițele sunt considerate semne și implicit reprezintă un dezavantaj?

Nu, alunitele nu sunt considerate semne din nastere si nu trebuie sa va faceti griji in aceasta privinta. Pistruii sau alunitele sunt acceptate fara probleme.

  • Este adevărat ca la Emirates poți alege destinatiile in care vrei sa zbori?

La toate companiile aeriene, poti face schimb de zboruri cu un coleg din aceeasi cabina (economy, business, first, senior). Lunar, ai sansa, pana la o anumita data (impusa de fiecare companie in parte) sa schimbi un zbor cu un alt zbor (chiar si turn-around cu layover), sau un zbor cu zile libere si invers. Totusi, exista o serie de reguli legate de numarul de ore de odihna, impuse de sistem, pe care trebuie sa le respecti. Asa ca, daca nu ai primit zborul pe care ti-l doreai, ai sansa sa il obtii, prin bunavointa unui coleg.

Inainte de publicarea orarului pentru luna urmatoare, poti sa ceri anumite zboruri, zile libere, sau sa te afli pe zbor cu un anumit coleg (buddy bid). La unele companii, poti cere pana la 5 variante de zboruri/zile libere, lunar, deci iti poti aranja asa cum iti doresti, programul lunar. In plus, pe masura ce zbori mai mult timp pentru acea companie, ai prioritate in primirea acestor cereri. De asemenea, prioritate ai si daca vorbesti limba din destinatia pe care o ceri.

  • De câte ori pot merge la interviu? Exista un număr limitat de incercari?

Poti sa mergi la interviu de oricate ori doresti, pana obtii jobul mult visat! Am avut prieteni care au luat jobul din prima dar si prieteni care au mers la interviurile pentru companiile din Orient de 12-14 ori. Si, intr-un final, au reusit!

  • Dacă lucrez in Emiratele Arabe familia ma poate vizita?

Regulile sunt destul de stricte privind vizitatorii, in tarile arabe. Mai ales pentru ca intretinerea, chiria sau orice factura legata de apartamentul in care locuiesti, este platita de companie. Dar da, in UAE, la Emirates si Etihad, dupa primele 6 luni poti primi vizitatori fara probleme, daca respecti regulile:

1. Nu ai voie sa primesti vizitatori mai mult de 60 de zile dintr-un an (consecutiv, nu mai mult de 30 de zile).

2. Nu ai voie sa primesti mai mult de 2 persoane deodata (se considera ca daca vin parintii, vin impreuna si este suficient). Mai multe persoane te pot „distrage” si pot deranja colegul de apartament sau vecinii.

3. Ai nevoie de semnatura colegului de apartament ( daca imparti apartamentul cu cineva), semnatura obtinuta cu 2 saptamani inainte de vizita propriu zisa, si mai apoi depui cererea de vizita.

4. La Qatar si Etihad sau in Arabia Saudita, barbatii (fratele, tatal, verisorul), nu au voie sa stea in apartamentul tau (pentru ca acolo, cladirile in care locuiesc stewardesele sunt exclusiv pentru femei sau pentru barbati). La Etihad, desi sunt cladiri mixte, tot nu poti primi decat vizitatori de acelasi sex care sa ramana un „sejur” la tine. Ceilalti pot locui pe durata vizitei, la hotel.

5. Toti cei care te viziteaza trebuie sa fie rude. Cand completezi cererea de vizita, trebuie sa spui clar care este legatura de rudenie: mama, tata, sora, bunica, verisoara, verisor. Daca se demonstreaza ca nu esti inrudit cu cel care te viziteaza, risti sa iti pierzi locul de munca.

6. Vizitatorii tai nu au voie sa aiba viza de rezident. Trebuie ca viza lor sa fie strict turistica.

7. Vizitatorii nu trebuie sa creeze probleme sau conditii nepotrivite de odihna colegilor de zbor.

Urmatorul articol cu raspunsuri pentru intrebarile cititorilor nostri il vom publica, ca de obicei, martea viitoare. Pana atunci, asteptam intrebarile voastre pe office@cumajungistewardesa.ro! Daca ai timp sau inca mai ai intrebari, verifica si raspunsurile publicate saptamanile trecute, pe site-ul nostru.

Zboruri line!

Nu sunt comentarii

Comenteaza