Rolul stewardeselor. De ce nu sta oricine la iesirile de urgenta

24 februarie 2015

 

Am inceput in urma cu cateva saptamani un serial care are scopul de a educa pasagerii si de a-i face sa inteleaga care este, cu adevarat, rolul stewardeselor.

Astazi vom vorbi despre unul dintre motivele care provoaca mereu certuri si scandal in avion: locurile de la iesirile de urgenta. Toate stewardesele invata, inca din training, ca pentru pasagerii care iau loc la iesirile de urgenta exista niste reguli speciale, care tin de siguranta si de la care nu ai voie sa te abati.

De ce vor pasagerii un loc la iesirea de urgenta?

E simplu. Pentru ca ai mai mult loc la picioare. Cei de la Wizz Air chiar vand acele locuri, cu pret special, pentru ca spatiul dintre randuri este mai mare si automat stai mai comod. Companiile de linie nu le vand la pret mai mare, insa sunt foarte selectivi cand vine vorba de cei care iau loc acolo.

Care sunt regulile legate de iesirile de urgenta?

La iesirile de urgenta NU pot lua loc urmatoarele categorii de persoane:

copii (pentru ca se pot juca cu usa si pot deschide, din greseala, iesirea de urgenta. Varsta minima acceptata este de 15 ani). In aer presiunea este foarte mare iar usa nu se poate deschide din greseala. La sol insa, dintr-o joaca, se poate deschide usa si toboganul de evacuare.

batrani ( usa care trebuie deschisa in caz de urgenta cantareste in jur de 20-25 de kg si este ca o fereastra care trebuie aruncata afara. Aceasta este grea si greu de manevrat, asa ca e nevoie de o persoana puternica).

obezi si gravide ( o persoana care foloseste o extensie de centura de siguranta nu are voie sa ocupe un loc la iesirea de urgenta pentru ca va obtura accesul si nu va incapea pe acea fereastra. O gravida nu va fi capabila sa deschida usa in caz de urgenta si nici sa evacueze avionul rapid).

persoane cu probleme medicale ( atentie la persoanele cu deficit de auz sau vedere, care nu pot, sub nicio forma, sa ia loc la iesirea de urgenta fiindca nu vor vedea/auzi comenzile de evacuare).

persoane insotite de infanti/animale de companie ( o persoana care are o responsabilitate in plus nu va aloca suficienta atentie, in caz de urgenta, deschiderii usii de evacuare).

exit

 

De asemenea, cei care iau loc acolo trebuie sa fie dispusi sa ajute in caz de urgenta si sa vorbeasca limba engleza (este un plus si limba companiei respective), pentru a fi capabili sa inteleaga comenzile echipajului in caz de evacuare si sa inteleaga instructiunile de deschidere a usilor. In plus, pentru decolare si aterizare, nu este permis sa tii bagaje sau haine pe jos, sub scaun sau pe scaun, pentru ca in caz de aterizare de urgenta acestea pot impiedica evacuarea rapida a aeronavei.

Asadar, chiar daca ti-a fost alocat un scaun pe acel rand de urgenta, dar nu indeplinesti toate cerintele de mai sus, este foarte posibil ca stewardesa sa va ofere un alt loc. Doar din motive de siguranta, nu pentru ca vrea sa va faca viata un calvar si sa isi mute prietena pe acel loc. In plus, prioritate pentru acele locuri, in caz de urgenta, au persoanele care au experienta anterioara in aviatie sau in serviciul militar (pompier, politist) si persoanele cu o tinuta atletica.

De ce nu se rabateaza scaunele pe randurile de urgenta?

Chiar daca ai mai mult loc la picioare, daca te asezi pe un loc la iesirea de urgenta, vei constata ca scaunele nu sunt rabatabile si nu te poti intinde pe spate (e valabil si pentru randul din fata iesirii de urgenta). Asta pentru ca, in cazul unei evacuari, spatarul dat pe spate obstructioneaza iesirea si face ca evacuarea de urgenta sa devina si mai dificila.

Rolul stewardeselor in avion este sa se asigure ca toate aceste reguli sunt indeplinite si sa tina cont de siguranta pasagerilor. Asa ca, daca stii ca nu te incadrezi, mai bine incearca sa ocupi un loc normal, in avion!

Zboruri line!

 

Sursa foto: cntravel.com

 

4 Comentarii

  • Reply Alex 10 aprilie 2015 at 9:25 am

    Foarte utit, multumim! Ne poti spune te rog despre ce serial e vorba, cel mentionat la inceputul articolului?

  • Reply Roxana 28 iulie 2015 at 3:46 pm

    Cum se numeste serialul?
    MULTUMESC

  • Reply Geta 15 martie 2017 at 11:58 am

    Seriile de articole, de fapt ))

  • Reply Cezar 3 august 2018 at 3:24 pm

    As mai adauga pe cei care sunt deportati si cei care sunt prizonieri insotiti.
    Pentru ca insotitorul de zbor sa tina minte vin cu prescurtari.
    Un exemplu: Chipped 😉

    C – Children under 16 years

    H – Hearing, sight or other disability

    I – Infants on laps

    P – Pregnant, prisoners

    P – Physical size

    E – Elderly if frail

    D – Deportees

  • Comenteaza