Trucuri de frumusete de la stewardese

Trucuri de frumusete de la stewardese

 

Sunt admirate de fiecare data cand imbraca uniforma si pasesc in aeroport. Sunt ravnite, iubite si multe femei isi doresc sa ajunga ca ele. Sunt frumoase si se mentin astfel timp de 10-20 de ani. Stewardesele arata excelent de fiecare data. In fiecare zi, chiar si dupa 15 ore de zbor. Cum fac asta?! Mai ales cand programul unei stewardese include zboruri de noapte, putina odihna, mese neregulate?! Iata, mai jos, cateva trucuri de frumusete de la stewardese:

1. Hidratare

In avion, mediul este foarte uscat. Asadar, pentru fiecare ora de zbor este bine sa consumi minim 200 ml de apa. Nu sucuri acidulate, nu cofeina (care deshidrateaza). De asemenea, si sucul de rosii este foarte util pe timpul zborurilor lungi. Asa ca, pe un zbor de 4 ore, o stewardesa sau un pasager trebuie sa consume minim 1 l de apa.

2. Fa sport

Viata unei stewardese este mult mai dificila si obositoare decat ne imaginam. Chiar daca la sol include hoteluri de 5 stele, spa-uri si capitale din toata lumea, in aer, stewardesele se confrunta cu bagaje grele, cart-uri de 90-100 de kg, sertare de bauturi pe care trebuie sa le ridice, zi de zi. Astfel, conditia fizica devine extrem de importanta cand zbori. Durerile de spate, scolioza sau hernia sunt principalele probleme fizice de care se lovesc stewardesele. Asa ca, sala de sport ramane principala solutie.

3. Mananca sanatosĀ 

Alimentatia este extrem de importanta. Mesele neregulate si programul de zbor ridica multe probleme stewardeselor. Astfel, e foarte usor ca insotitorii de bord sa castige cateva kilograme in plus daca nu au un regim alimentar adecvat. De aceea, micul-dejun, inainte de fiecare zbor (chiar daca ora de plecare e la 19.00) este foarte important. Astfel, pentru urmatoarele 5 ore (cam atat dureaza, de la check-in-pana la primul moment de pauza) nu vei ciuguli biscuiti sau alune si nu vei risca sa “pui pe tine” cateva kile nedorite. Fructele si legumele sunt necesare cand zbori, fiindca te hidrateaza si iti dau energie pe timpul cursei. De asemenea, orice aliment care contine multi antioxidanti, ajuta.

4. Machiaj si fixativ

Machiajul este foarte important pentru o stewardesa. Mereu, la zbor, trebuie sa arati ca scoasa din cutie. Chiar si dupa 15 ore de zbor. De aceea, produsele de calitate sunt la mare cautare, iar fixarea machiajului o faci cu apa termala. Parul, care mereu trebuie prins in coc, nu il aranjam cu fixativ niciodata (fiindca in mediul uscat din avion, dupa 2 ore era plin de cojite uscate), ci cu ulei de par, ca sa se mentina hidratat. Rujul, intotdeauna il aplicam dupa un strat de gloss de ingrijire, ca sa arate mult mai bine.

aeroflot2

5. Gloss si crema de maini

Spuneam mai devreme ca este foarte important sa te hidratezi. Din interior, dar si din exterior. Aerul din avion este foarte uscat si de multe ori, pe zbor, ti se usuca ochii, buzele sau pielea. Pentru ochi, foloseam frecvent picaturi de ochi (lacrimi artificiale), strugurel pentru buze (in plus, rujul uscat pe buze, fara strugurel dat in prealabil, arata foarte rau) si crema de maini. Aceste itemuri nu imi lipseau niciodata din geanta de stewardesa.

6. Zambet perfect

Intotdeauna viziteaza stomatologul-cel putin o data pe an. Chiar daca nu ai probleme majore, macar pentru cosmetica dentara. O albire a dintilor face minuni in fizionomia unei femei. Iar stewardesele sunt vestite pentru zambetul perfect, placut, pe care il afiseaza pe tot parcursul zborului.

7. Crema hidratanta inainte de zbor

In afara de item-urile de mai sus, pe care le foloseam pe tot parcursul zborului, intotdeauna, dupa dus si inainte de a imbraca uniforma, foloseam crema de corp, puternic hidratanta, din plin. Aplicam apoi ciorapii de compresie si plecam la zbor. Asta pentru ca pielea de pe intreg corpul se usuca mult pe zbor si crema ajuta. Iar ciorapii de compresie ajuta la prevenirea varicelor si a vaselor de sange care se sparg frecvent.

8. Dormi cand organismul iti cere

Somnul este probabil cea mai mare placere din viata unei stewardese..alaturi de calatorii…Cand zbori, la diferite ore din zi sau din noapte, pe diferite fusuri orare, un somn odihnitor face diferenta. Daca nu te odihnesti asa cum trebuie (recomandat intr-o camera intunecata, cu o temperatura de maxim 23 de grade), te lovesti de o oboseala cronica, din cauza careia poti sa ai insomnii severe, te poti ingrasa, te poti lupta cu depresia. Unele stewardese dorm dupa fusul orar al orasului in care zboara. Altele, dupa fusul orar de acasa. Eu, intotdeauna cand imi era somn, ma culcam, indiferent de ora din zi sau din noapte. Daca organismul imi cerea somn, dormeam.

De retinut!

  • Bea 200 ml de apa pentru fiecare ora de zbor!
  • Demachiaza-te inainte sa mergi la somn!
  • Mananca sanatos, fructe si legume!
  • Fa sport de 3 ori pe saptamana!
  • Nu folosi fixativ de par!
  • Nu uita de crema de maini, gloss-ul si picaturile de ochi!

Tu, ce trucuri de frumusete folosesti pe zbor?!

 

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>