Viata de stewardesa. Top 5 momente dificile

16 august 2017

 

Ca orice loc de munca, jobul de stewardesa are atat avantaje cat si dezavantaje. Si, daca toti stim despre calatoriile in intreaga lume, hotelurile de 5 stele si sansa de a cunoaste oameni noi, in fiecare zi, astazi discutam putin si despre 5 dintre cele mai neplacute si dificile momente ale vietii de stewardesa. 

  1. Ratezi Sarbatorile si momentele importante

Probabil unul dintre cele mai neplacute momente este cand, an la rand, nu reusesti sa ajungi acasa, la familie si prieteni, de Craciun, Revelion sau Pasti. In primul an te bucuri de un Craciun atipic, in bikini, pe plajele din Australia, apoi de Sarbatorile de Pasti intr-o tara musulmana. In alt an admiri artificiile din avion, de Revelion sau petreci Sarbatorile in hotelul in care esti cazat, alaturi de echipaj. Insa, dupa ceva vreme, cand tot nu primesti concediu de sarbatori si ratezi adunarile in familie, zilele de nastere, nuntile sau momentele importante din viata celor dragi, ajungi sa fii extrem de frustrat. Si faptul ca esti mereu departe de cei dragi, in toate momentele cheie, devine pretul pe care trebuie sa il platesti pentru a avea biroul la 10.000 de metri.

2.Pastrarea prietenilor si a relatiilor de amicitie

Cand pleci din tara pentru jobul visurilor tale, pentru a vedea lumea si a intalni oameni noi, ai grija de relatiile pe care le lasi in urma. Prieteni cu care ai fost apropiata ani la rand se pot indeparta din cauza distantei, a faptului ca nu vei fi niciodata acolo la momentele importante, uneori nici macar disponibila la telefon, fiindca vei fi mereu in avion. In plus, tu te vei dezvolta intr-o directie diferita si e posibil ca, in timp, sa descoperi ca nu mai ai nimic in comun cu oamenii care alte dati iti erau alaturi zi si noapte. Noii prieteni pe care ti-i vei face in Orient, noii colegi cu care vei petrece aniversarile, cu care vei merge la petreceri, cu care vei face Sarbatorile, vor deveni noua ta familie. Oamenii cu care vei avea atatea in comun ( de la zboruri, discutii despre calatorii, destinatii, oameni) e posibil sa castige teren in fata vechilor tai prieteni. Totusi, ai grija si intretine relatiile. Probabil ca dorul de casa si de prieteni este cel mai mare dusman al acestui job.

12-13 Septembrie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/

3. Economisirea banilor

In tara noastra se castiga greu un salariu de 2500 de euro, atat cat ai sansa sa castigi daca pleci, de exemplu, ca stewardesa Emirates. Nici la celelalte companii din strainatate nu se castiga mai putin, asa ca, daca alegi aceasta meserie, ai sanse mari sa ai un salariu mult mai bun decat cel de acasa. Totusi, desi pleci cu gandul ca vei economisi mai mult de jumatate din suma, calatoriile, destinatiile exotice si locurile unice in care vei ajunge iti vor deveni dusmanii economisirii. Cand ajungi in locuri la care doar visai, e greu sa stai doar in hotel, sa nu iesi sa vizitezi, sa nu incerci mancarea locala, sa nu vizitezi un muzeu sau sa mergi intr-un tur al orasului. Toate aceste placeri, costa. De asemenea, viata intr-un oras din Orient, fie ca e Dubai, Abu Dhabi, sau Doha, este mult mai scumpa decat la noi. Astfel, salariul devine in primii ani insuficient si mereu astepti ziua paycheck-ului ca sa te poti bucura din nou de piscine, restaurante si alte mici placeri vinovate ale vietii de stewardesa.

4. Intalniri/Iubit

Este dificil sa iti gasesti pe cineva cu care sa fii pe aceeasi lungime de unda, oriunde. Fie ca esti in Romania, fie in Orient sau in America. Atunci cand zbori insa, devine si mai dificil. In primul rand fiindca esti mereu plecata si cineva care nu lucreaza in acelasi domeniu cu tine va intelege destul de greu ca mai mult de jumatate dintr-o luna vei fi in alta tara, in hoteluri, alaturi de colegi si necunoscuti. In afara de asta, vei lipsi in mai toate momentele importante si nu vei fi niciodata disponibila pentru iesiri, atunci cand cel ales isi va dori. De aceea, potentialii iubiti/iubite ajung sa fie tot mai putini. Mai exista varianta de a alege pe cineva care intelege acest job – adica cineva din domeniu, fie el pilot sau tot insotitor de bord – insa aici apare o alta problema: faptul ca veti mereu pe contra-tura si veti avea aceleasi ispite. Insa, pare varianta mai la indemana si de multe ori e cu succes!

5. Sa ramai sanatoasa

Cand peste 100 de ore dintr-o luna esti la 10.000 de metri altitudine, la presiune diferita de normal, cu un nivel de oxigen mai mic decat pe pamant, incep sa apara problemele de sanatate. Unde mai pui si ca zbori noaptea, pe fusuri orare diferite, mananci ce apuci si cand apuci, pentru ca mereu esti pe drum, uiti de antrenamentele de la sala…si uite asa ajungi sa ai probleme cu imunitatea, depresia, probleme cu tenul, etc. Asadar, o mare problema pe care insotitorii de bord o au, si despre care lumea nu vorbeste, este puterea de a ramane sanatoasa, de a avea o alimentatie echilibrata, de a te odihni atunci cand organismul tau cere asta si de a face sport ori de cate ori ai ocazia. Desi pare putin important, cand incepi sa intampini astfel de probleme, devine dificil si pentru tine, sa zbori (si automat castigi mai putin) dar si pentru companie, fiindca nu are nevoie de stewardese mereu in concediu medical. In plus, este foarte usor sa castigi kilograme in plus cand zbori dupa un astfel de program, asa ca, trebuie sa ai mereu grija de tine!

Zboruri line!

Sursa: experienta proprie si World of Crew

12-13 Septembrie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/

2 Comentarii

  • Reply Florin 16 august 2017 at 12:56 pm

    Când postați Q&A-ul ? ?

  • Reply Cristina Toader 16 august 2017 at 1:36 pm

    Ieri a fost zi libera, martea viitoare 🙂

  • Dă-i un răspuns lui Cristina Toader Cancel Reply