Qatar sau Wizz Air? Povestea lui Iulian, insotitor de bord Wizz Air

10 decembrie 2014

 

L-am cunoscut pe Iulian la primul meu contact cu aviatia. La recrutarea Wizz Air, care avea sa imi schimbe viata. Apoi, tot el mi-a fost si instructor in timpul trainingului de obtinere a licentei de zbor. I-am multumit mai tarziu, cand, la Emirates, trainingul a fost de 1000 de ori mai simplu si mai usor de inteles, datorita sfaturilor lui. Dupa, a fost colegul meu la Wizz Air si mi-a deschis ochii asupra a ceea ce inseamna viata unui insotitor de bord in Orient. Iulian e un om cald, glumet, cu multa experienta de zbor si multe sfaturi utile. Este acum nu doar instructor de zbor la Wizz Air ci face parte si din comisia de recrutare, la interviurile Wizz. Asa ca, mai jos, ne povesteste cum a inceput cariera lui la Qatar si cum s-a schimbat viata lui dupa ce a revenit in tara si a imbracat uniforma Wizz Air. 10 ani de zbor si amintiri de neuitat.

1. Cand ai inceput sa zbori, nu se stiau prea multe despre aviatie. Cum ai ajuns la insotitor de bord la Qatar?

E chiar amuzant sa imi aduc aminte cum am aflat de recrutarea Qatar Airways: „serveam” o merdenea pe treptele Teatrului National impreuna cu un amic si coleg de serviciu chiar in ziua in care firma pentru care lucram (o companie de telemarketing), ne anuntase ca urmeaza sa se inchida in foarte scurt timp. La un moment dat ne intalnim cu o alta colega de la aceeasi companie care, cu un CV in mana si o fotografie oarecum profesionala, se indrepta catre un screening interview tinut de o firma din Brasov la Hotelul Intercontinental. Am intrebat-o pentru ce tip de job era screening-ul, ne-a zis ca e pentru insotitori de zbor. Neavand nici un plan pentru viitorul apropiat, am fugit la un Internet Café, am printat un CV si o scrisoare de intentie, am facut o poza tip pasaport in pasajul Universitatii si m-am prezentat la mezaninul hotelului mai sus amintit. Asa a inceput totul.

 

2. Cum s-a desfasurat interviul?

 

Interviul a fost dur, imi amintesc ca am trecut prin 3 sesiuni de examinare cu firma de screening din Romania si abia in a 4-a sesiune a fost marele interviu cu reprezentantii companiei aeriene. Aceasta ultima etapa a fost destul de dificila, cu teste de limba engleza de tip Cambridge, examen psihologic, cantarire si masurare, iar in final am sustinut un lung interviu final. Nu am visat niciodata la un astfel de job, nu mi-am dorit vreodata asa ceva, mai ales ca acum 10 ani, in Romania exista mitul conform caruia trebuia sa ai relatii foarte sus-puse pentru a obtine un astfel de job si doar fetele erau acceptate. Poate tocmai de aceea am reusit si, nu doar ca am reusit, dar practic aceasta meserie de 10 ani fara intrerupere.

 

3. A fost o alegere norocoasa?

 

Depinde din ce punct de vedere privim: am vazut lumea, m-am bucurat de ospitalitatea unor hoteluri de 5 stele, am legat prietenii care dureaza si acum…deci da, a fost o alegere norocoasa. Am dureri de spate aproape constant, deseori insomnii, sunt lipsit de chef cand vine vorba de socializare in cluburi, pub-uri si alte locuri zgomotoase (acesta fiind rezultatul saturatiei dobandite in cei 3 ani si jumatate de layover-e cand nu faceam nimic altceva decat sa imi pierd noptile in cluburi sau in sali de billiard)…deci e o chestiune de perspectiva.

 

4. Cat timp ai petrecut la Qatar si cum ti s-a parut viata in Doha?

 

Cum am mentionat si mai sus, am petrecut in Qatar aproximativ 3 ani si jumatate, dar este impropriu spus, pentru ca ne aflam practic in Doha, maximum 10 zile pe luna. La inceput mi se parea totul…extraterestru. Era totul atat de diferit aerul, oamenii, mancarea, mirosurile, culorile –incat aveam impresia ca am aterizat pe o alta planeta. Fiind august,era atat de cald incat aproape ca nu imi venea sa cred, de fiecare data cand ieseam dintr-o masina sau din apartament (dotat cu aproximativ sase aparate separate de aer conditionat) ca asta e realitatea si ca nu e nici un motor de avion prin apropiere, turat la maximum, care sa genereze caldura aceea uluitoare (53 grade Celsius au fost in ziua urmatoare sosirii mele in Doha).

 

iulian-9

iulian-4

 

Totusi, lucrul cel mai frumos pe care l-am simtit in Doha, aproape imediat, a fost apropierea de colegii mei romani din aceeasi cladire unde fusesem cazat. Probabil ca toata acea lume diferita ne-a inlesnit apropierea si legarea unei prietenii stranse. Eram impreuna peste tot, la cumparaturi, la piscina, cluburi (cele cateva, vreo 4 la acea vreme, care se gaseau in Qatar), mai putin pe zboruri, unde ne nimeream cand si cand.

In 2004, Qatar avea 55 de nationalitati printre angajati: 50% indieni, 30% filipinezi si restul de 20%, celelalte 53 de nationalitati. Romanii erau a 3-a nationalitate ca numar, din cei 20%, eram vreo 180. Nu foarte multi, dar chiar si asa programul de zbor era atat de aglomerat incat nu puteai sa tii legatura cu mai mult de 3-4 prieteni.

 

5. Cum erau regulile la Qatar? Toata lumea fuge de strictetea impusa in Doha.

 

Regulile erau foarte stricte in companie, nu aveai voie nici nodul de la cravata sa il slabesti ca sa poti trage o gura de aer mai plina. Erau poate mult mai stricte decat cele generale ale tarii: asta era filosofia prin care incercau sa tina in frau atatea nationalitati, printr-o rigoare asemanatoare Legiunii Straine. Ca orice tara musulmana, existau foarte multe reguli nemaiintalnite si nemaiauzite prin Vest – nu aveai voie sa te afli in aceeasi masina cu o femeie cu care nu erai frate, tata sau sot; nu aveai voie sa te tii de mana cu vreo fata pe strada, nici macar daca erai casatorit cu ea; cladirile companiei erau strict divizate in cladiri de fete si cladiri de baieti. Aveam voie sa vizitam fetele doar pana la 10 seara cand primeam un telefon de la paznicul cladirii prin care eram atentionati ca trebuie sa plecam (aceasta regula se aplica oricaror vizitatori, de orice sex – ideea era sa nu deranjam ceilalti colegi de apartament care poate urmau sa zboare sau tocmai ce venisera de la vreun zbor lung). As putea spune ca toate aceste reguli erau cu mai multa rigoare aplicate fetelor – se stie ca tarile musulmane favorizeaza barbatii. Noi, baietii, aveam totusi o viata destul de usoara atat in contextul unei culturi a barbatilor, cat si in contextul in care pe aproape fiecare zbor eram maximum doi baieti si restul fete. M-am obisnuit repede cu toata aceasta militarie pentru ca nu aveam in gand decat toate tarile acelea exotice, indepartate, ciudate, frumoase pe care urma sa le vizitez! Am trecut peste orice greutate cu capul sus, stiind ca la sfarsitul lunii urma sa iau un salariu de 10 ori mai mare decat orice castigasem eu intr-o luna in Romania pana atunci si stiind ca luna urmatoare aveam sa petrec 10 zile in Singapore, 4 zile in Malaysia, 3 zile la Paris sau o saptamana la Johannesburg si CapeTown.

iulian-8

 

6.  Din afara, viata de steward in Orient, pare perfecta. Ce te-a facut sa te decizi sa vii acasa, sa renunti sa mai fii insotitor de bord la Qatar?

 

Da, chiar si acum, la 7 ani de cand am parasit Qatarul, primesc intrebarea-cheie: si…de ce te-ai intors? Oricate destinatii ar avea o linie aeriana, la un moment dat vei ajunge sa zbori in fiecare dintre ele de 7,10, 20 de ori. Intervine plictiseala, singuratatea unei camere de hotel, dorul de casa si faptul ca, oricat de frumos ar fi fost in Seychelles sau in Maldive, nu e nici unul dintre ai tai acolo sa iti impartaseasca entuziasmul. Si uite asa, acest entuziasm scade, se goleste de emotie si inevitabil te gandesti: ce tare era un gratar la padure cu familia, inconjurat de prieteni! Si incepi sa iti setezi dead-line-uri: inca un an, sa mai strang niste bani si gata. Apoi acel an trebuie, tot din ratiuni financiare, prelungit cu inca un an…si tot asa. Am prieteni si fosti colegi care au implinit anul acesta 10 ani de rezidenta in Qatar. Norocul meu a fost, de fapt, tot un accident: cautam joburi in Romania pe un site de specialitate si am vazut ca Wizz AIr cauta insotitori de zbor pentru baza din Bucuresti.

 

7. Si iata ca, ai devenit Senior Cabin Crew la Wizz Air. Cum a decurs recrutarea si cum au fost primele zboruri?

 

La interviul Wizz Air am participat la headquarter-ul lor din Budapesta. Experienta anterioara m-a ajutat sa fac un nou pas in cariera ca Senior Cabin Attendant – Purser. Si asa a inceput povestea la Wizz Air. In timpul interviului am fost increzator, dar totusi umil, stiind ca orice companie este foarte atenta cand intervieveaza. M-am straduit sa ii fac sa inteleaga ca o linie aeriana, chiar daca nu are 5 stele, poate totusi avea personal de 5 stele. Si m-au acceptat! Venind dintr-o tara si o companie cu reguli draconice, job-ul la Wizz Air mi s-a parut diferit. Eram o echipa mica, ne petreceam foarte mult timp impreuna chiar si in afara lucrului, ca amici. Despre asta pot spune, cu tot sufletul, ca a fost o alegere norocoasa! A fost biletul meu spre casa, spre o viata asezata, spre familia mult visata. Spre toate lucrurile la care tanjeam, singur, intr-o camera de hotel de 5 stele din Beijing, Tokyo sau Londra. Incercand sa descriu cu un singur termen compania pentru care lucrez acum-employee friendly. Era asa cand detinea 10 avioane si este exact la fel si acum, cand detine 54. Se doreste o atmosfera de lucru relaxata, bazata pe discutii la persoana a II-a singular, pe feedback constant intre departamente, pe eficienta angajatului multumit care stie ca este ascultat si recompensat daca isi face treaba pana la capat, exact asa cum a fost invatat in trainingul initial.

iulian-3

iulian-2

 

8. Demonstrezi, dupa 10 ani de zbor, ca a fi insotitor de bord nu e doar un job, ci poate fi o cariera. Cum ai reusit sa ajungi Instructor, atat de repede?

 

Pozitia de Instructor al echipajului de bord am obtinut-o atat datorita experientei acumulate la Qatar cat si ca efect al dezvoltarii fulminante a Wizz Air. Bazei Wizz Air din Bucuresti i se adauga cel putin un avion nou in fiecare an. De aici si nevoia crescuta de noi angajati care trebuiau instruiti si, ca o consecinta, nevoia de mai multi Instructori. Asa s-a intamplat ca, la mai putin de un an si jumatate de la angajare, sa particip, din pozitia de sef de cabina, la un examen urmat de un interviu pentru functia de Instructor al echipajului de bord. A fi Instructor inseamna, in primul rand, a fi un model. Nu poti preda niste reguli sau proceduri pe care tu insuti le incalci sau nu poti sa le urmezi. Aceasta este cea mai mare responsabilitate: sa fii constient ca, mai mult decat textul unui Manual de Operatiuni, tu ca si Instructor esti sursa de inspiratie a colegilor insotitori de bord. Si nu e sarcina usoara, mai ales cand esti obosit, dupa ce ai dus la destinatie sute de pasageri in fiecare zi. Niciodata nu trebuie sa uiti ca orice ai face nu ai voie sa te abati de la procedurile pe care le-ai „predicat” in timpul training-urilor de la sol. Pentru mine, acesta este cel dintai principiu profesional.

iulian-6

 

9. Multi se intreaba daca e greu sa fii barbat intr-o lume in care, in majoritate, sunt femei. Cum ti se pare acest job, pentru un barbat?

 

Doar in aceasta parte a Europei a fi insotitor de bord mai inseamna ca apartii unei lumi a femeilor. In Romania, avem o mentalitate invechita, proprie tarilor ferite de dinamica industriei aviatice (mentalitate de care sufeream si eu atunci cand am mers pentru prima data la interviul de insotitor de bord). Nu, nu simt ca lucrez intr-o lume a femeilor, nici acum si nici in perioada Qatar Airways. Intr-adevar, ponderea este undeva la 30%, maxim 40% barbati in orice companie aeriana. Dar faptul ca acum aproape toti oamenii, proveniti din toate clasele sociale, isi pot permite sa zboare (cred cu tarie in motto-ul companiei Wizz Air, „Now we can all fly”), inseamna si ca necesitatile job-ului s-au diversificat si chiar a devenit obligatorie, prezenta barbatilor in acest mediu de lucru. Nu insinuez ca ar fi nevoie de forta fizica in relatia cu pasagerii, dar ca atitudine si prezenta de spirit cred ca un zbor in care cel putin un membru al echipajului de cabina este barbat, are mult mai multe sanse sa se desfasoare fara incidente (certuri, abuzuri verbale etc). Nu mai este o lume a femeilor (asa cum a fost in anii ’50-’60) pentru ca, din pacate, nici pasagerii nu mai apartin in totalitate acelei lumi elegante, civilizate, care calatorea cu avionul la inceputurile aviatiei comerciale.

 

10. Sa fii steward iti permite sa ai o familie? Cum impaci viata personala cu zborul?

 

In aceeasi idee de mai sus, zic da. Poti avea o familie. Eu sunt dovada. Iar ca mine sunt destui colegi din cadrul Wizz Air. Fiind o companie low-cost inseamna ca, invariabil, vom termina ziua de lucru acasa. Nu in vreun hotel intr-o tara straina, ci acasa. Acesta ar fi minusul unei companii cu acest profil daca e sa o analizam in ansamblul industriei aviatice. Lipseste acel glamour al vietii petrecute in hotelurile de 5 stele.Totusi, din perspectiva vietii de familie, cred ca o companie low-cost este locul ideal unde poti face acest job. Am spus la inceputul acestui interviu ca la o familie visam de multe ori cand ramaneam singur cu gandurile mele in camera mea luxoasa de hotel. Faptul ca viata mea era impachetata intr-o valiza era piedica majora in a avea o relatie stabila. Acum sunt linistit, pot zbura si 14 ore intr-o zi de munca, pentru ca stiu ca dimineata ma voi trezi langa iubita mea si langa baietelul meu.Totusi, pentru ca se intampla uneori sa plecam impreuna de acasa la 4.00 dimineata (si iubita mea este sefa de cabina la aceeasi companie), avem nevoie de ajutorul familiei in cresterea copilului. Nici macar o bona nu intra in discutie. Ce bona ar veni cu noaptea in cap la noi acasa sa ramana cu Darian (baietelul nostru)? Deci o bunica sau un bunic sunt ingredientele esentiale ale vietii de familie atunci cand mami si tati zboara.

 

 

11. Care au fost destinatiile tale preferate, in vremea cand zburai la Qatar si de ce?

 

Am avut multe destinatii preferate in vremea aceea: Malaysia, Africa de Sud, Franta, Italia, Seychelles, Bali, Maldive, chiar si Moscova (mirosea ca acasa). Imi place  Asia de Sud-Est foarte mult; sunt cateva tari acolo, foarte civilizate si dezvoltate unde se poate trai ieftin si relaxat, unde orice european este aproape adulat de localnici. Imi plac plajele exotice la nebunie, ador Cape Town-ul ca si amestec de civilizatie europeana si tribalism african, imi place Parisul si iubesc totul in Italia. Pentru mine Italia are toate valorile la care tin pe lumea asta: vreme blanda, mancare foarte buna, un relief senzational, o istorie…uriasa, cele mai frumoase masini de pe planeta, cele mai frumoase haine. Maine daca m-as trezi, dintr-o cauza supranaturala, intr-un apartament langa Roma, cu toata viata mea mutata acolo, as trage aer in piept, mi-as face un espresso lung si as pleca linistit la serviciu.

iulian-7

iulian-5

 

12. Ai avut parte de probleme medicale sau tehnice, pe zboruri? Cum ai reactionat?

 

Problemele medicale pe zboruri sunt la ordinea zilei: atacuri de cord, lesinuri, crize de diabet sau simple atacuri de panica si hiperventilatii. Cred ca experienta acumulata in cei 10 ani de zbor ma ajuta sa imi pastrez calmul, sa imi organizez colegii in asa fel incat sa nu-i cuprinda panica si sa poata acorda, alaturi de mine, primul ajutor pacientului. Cel mai grav lucru din punct de vedere medical a fost, pentru mine, un pasager care, cu un minut inainte de aterizare, isi dadea duhul pe unul dintre scaunele de pe primul rand, chiar in fata mea. Procedura de siguranta imi interzicea sa merg sa il ajut in acel moment. Era un barbat cu o boala grava, aflata mai mult ca sigur intr-o faza terminala. Ghinionul a facut ca totul pentru el sa se termine acolo. La deschiderea usii avionului am chemat ambulanta, paramedicii au sosit imediat si l-au resuscitat timp de 45 de minute, dar in zadar. Cel mai greu lucru peste care am trecut apoi a fost imaginea unui om aflat la granita intre viata si moarte, acele ultime respiratii (numite in limbaj medical international agonal breaths). Nu mai vazusem un muribund pana atunci si nu doresc nimanui sa treaca prin asta. Probleme tehnice am avut, dar minore, nu ma pot lauda cu „near death experiences”.

 

13. Faci parte din comisiile de recrutare a noilor insotitori de bord, la Wizz Air. Ce cautati la un candidat?

 

Aici lucrurile sunt foarte clare. Cautam exact acele lucruri foarte bine enuntate in anunturile de angajare: fluenta in limba engleza, aspect fizic decent si placut, usurinta in a comunica cu oamenii in general si foarte multa flexibilitate comportamentala. Va amintesc sloganul Wizz Air: „Now we can all fly”, prin urmare avem nevoie de o mare flexibilitate de caracter ca si insotitori de zbor, avem nevoie de oameni cu multa rabdare si capabili sa isi pastreze un mic zambet chiar si dupa o zi de lucru de 15 ore. Atunci cand discut cu un candidat in faza de interviu face-to-face, incerc sa imi imaginez acea persoana in cabina avionului, inconjurata de 10 muncitori in constructii aflati intr-o stare de ebrietate usoara si care insista aproape sa mai cumpere, fiecare, a 7-a bere, desi li s-a spus foarte clar ca nu se mai servesc bauturi alcoolice. Nici macar nu trebuie sa ii prezint acest cadru candidatului. Imi pot da seama din gesturi, expresii ale fetei, fluenta limbajului cum ar fi reactionat in situatia data. Probabil ca am ajuns sa fac asta datorita celor 10 ani petrecuti exclusiv in acest mediu. In primul rand cred ca trebuie sa fii „people smart” pentru a lucra in acest domeniu. Imaginati-va ca un singur set de echipaj al unei companii low-cost poate transporta chiar si 900 de pasageri intr-o zi de lucru. Chiar si o companie mare, de linie, poate detine avioane ce transporta 500 de pasageri pe un singur segment de zbor! A fi „people smart” inseamna sa ai un caracter care poate transforma orice interactiune cu orice pasager intr-o conversie decenta, joviala, indiferent de starea de spirit a interlocutorului. Si de aici deriva toate celelalte calitati necesare job-ului: relaxare, simt al responsabilitatii, team-work si chiar si rezistenta fizica. De fiecare in parte depinde felul cum se va simti dupa 14 ore petrecute in avion. Cred ca trebuie sa poti accepta oamenii asa cum sunt ei, din orice patura a societatii si trebuie sa ai o constanta in comportament. Dupa cateva sesiuni de interviu pot afirma cu tarie ca aceasta consecventa tine de nivelul de educatie al fiecaruia (si aici ma refer la educatia civica, nu academica) si este unul dintre lucrurile pe care toti angajatorii din industria de customer service il cauta cu disperare.

 

Felicitari Iulian si zboruri line! Abia astept sa fiu pe un zbor de-al tau! 🙂

 

banner-mobile

7 Comentarii

  • Reply Andreea 10 decembrie 2014 at 12:11 pm

    Felicitari Iulian!!!
    Am zburat si eu la QR 4 ani , anul acesta am fost la un interviu wizz dar nu am trecut nici de prima proba.Mi-au spus: „Stii ca noi angajam doar junior crew?” . Senzatia ca nu vor crew cu experienta mi-a fost confirmata ulterior de o prietena care lucreaza la wizz.
    Ce parere ai? A fost doar o coincidenta?

    • Reply CAS 10 decembrie 2014 at 12:29 pm

      Nu stiu daca asta a contat. Poate ca, intr-adevar, si-au imaginat ca vei dori un post de senior…si ei ofereau un entry level 🙂

      • Reply iuliana 10 decembrie 2014 at 6:45 pm

        Ceva recrutari la Wizz Air pentru inceputul lui 2015?

      • Reply Andre 14 aprilie 2015 at 11:56 am

        Care este numele lui complet ?

  • Reply Ce sanse au barbatii la un job de insotitor de bord? | Cum ajungi stewardesa 7 mai 2015 at 1:36 pm

    […] Povestea lui Iulian, insotitor de bord Qatar si Wizz Air: http://www.cumajungistewardesa.ro/qatar-sau-wizz-air-povestea-lui-iulian-insotitor-de-bord-wizz-ai… […]

  • Reply Razvan 12 august 2015 at 9:09 am

    Tocmai ce am fost pe în zbor Wizz operat de Iulian 🙂 Mai citisem mai demult acest articol și nu știam de unde îl cunosc. Un om minunat, plin de profesionalism, la fel ca majoritatea crew-ului de la Wizz 🙂 Îmi doresc ca într-o buna zi sa ajung și eu acolo 😀

    • Reply CAS 12 august 2015 at 5:45 pm

      Multumim Razvan 🙂 Asa este!

    Comenteaza