Unde am intalnit cele mai puternice turbulente

28 noiembrie 2016
oman-air

Pe vremea cand zburam la Wizz Air, adica doar pe deasupra Europei, am avut numai cateva episoade turbulente la bordul avioanelor. Poate si pentru ca era vorba despre Europa, unde vremea nu creeaza atat de multe probleme ca in alte parti, dar si pentru ca zborurile erau scurte. Cand am ajuns la Emirates, am zburat, la propriu, prin toata lumea. Am invatat atunci ceva mai multe despre legendarele  turbulente care sperie aproape orice calator cu avionul.

Ca o clasificare, turbulentele pot fi usoare (light), moderate sau severe. De asemenea, pot fi pe verticala sau pe orizontala. Din pacate, le-am experimentat pe toate, de-a lungul zborurilor.

Turbulentele usoare

Acestea sunt cel mai des intalnite. Cand zburam deasupra Europei erau frecvente. La fel si deasupra Americii. Fiecare pasager a simtit, la un moment dat, acest tip de turbulente. Ele nu sunt periculoase, insa sunt suficiente cat sa te sperie putin.

Turbulentele moderate

Turbulentele moderate apar de multe ori cand vremea este nefavorabila. Chiar daca avioanele ocolesc furtunile, acestea se fac simtite si in jur, prin creearea unor turbulente moderate. Am experimentat acest tip de turbulente cand zburam spre India, si musonul creea probleme, in Uganda si Kenya dar si deasupra Asiei. Turbulentele sunt principala problema de care se lovesc insotitorii de bord si trebuie sa aiba foarte mare grija sa nu se accidenteze.

Turbulentele severe

M-am lovit de turbulente serioase doar de 3 ori in 3.500 de ore de zbor. Suficient cat sa le tin minte toata viata. Prima oara zburam spre Noua Zeelanda, apoi in timpul aterizarii in Tanzania, cu un A330, iar faimosul „gol de aer” l-am simtit deasupra Insulelor Filipine, cand am numarat cel putin 10 secunde de cadere.

15-16 iulie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/

Unde te „zdruncina” cel mai tare?

Cu siguranta turbulentele cele mai rele pe care le-am trait au fost cand zburam spre Australia si Noua Zeelanda. In acea zona, la intrarea pe coasta, ne zdruncina avionul aproape de fiecare data. Atat de tare, incat abia puteam sta pe scaun cu centura legata. Multi pasageri se speriau, tipau, bagajele cadeau uneori din compartimentele de deasupra, iar serviciul de mancare/bautura era clar oprit. Uneori, puteau dura si pana la 30 de minute.

Exista pericolul de accident?

Au fost cazuri, in trecut, cand avionul s-a prabusit din cauza vremii nefavorabile (turbulentelor). Insa acum, acest lucru se intampla foarte rar. Chiar daca avionul nu se prabuseste, in timpul turbulentelor se intampla accidente la bord. Un bagaj poate sa cada si sa te loveasca. Un cart/bar de 100 de kg poate sa „zboare” prin cabina si sa fii atat de ghinionist incat sa iti rupa coloana (au fost cazuri). Apa fiarta pe care o pregatim pentru cafele te poate frige atat de tare incat sa iti creeze o arsura serioasa, etc. Tocmai pentru ca turbulentele sunt periculoase, totul in avion trebuie sa fie securizat si la locul lui pe tot parcursul zborului. Fiindca turbulentele pot fi anuntate, sau nu. Si in cazul in care prinzi un „gol de aer”, iar avionul cade, pe verticala, totul din avion zboara. Inclusiv tu si colegii tai.

In ce avion se simt mai tare turbulentele?

Cat despre tipul avioanelor cu care zbori si legatura cu turbulentele, pot sa trag o singura concluzie. Cu cat avionul este mai mic, cu atat turbulentele se simt mai tare. Daca zbori cu un avion de tip ATR, simti fiecare rafala de vant. Cand te urci in Airbus (A320, A330, A340), parca e ceva mai bine, iar cand ajungi sa zbori cu un Boeing 777, „mare si greu”, zborul devine tot mai placut si turbulentele se simt mult mai putin.

De retinut!

Turbulentele se simt mult mai puternic in spatele avionului, asa ca, daca esti pasager si iti e teama de aceste fenomene, incearca sa alegi un loc in partea din fata a avionului.

Zboruri line!

15-16 iulie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/

1 Comment

  • Reply Cele mai frecvente accidente ale stewardeselor | Cum ajungi stewardesa 3 martie 2015 at 9:30 pm

    […] cum am scris si in acest articol, despre Turbulente, acestea pot fi de mai multe feluri: usoare, moderate sau severe. In cazul in care apar […]

  • Comenteaza