Interviu cu Denisa, fosta cursanta, viitoare stewardesa Wizz Air

6 octombrie 2021

 

Pe Denisa am cunoscut-o in cadrul cursului Cum Ajungi Stewardesa. Destul de timida la inceput, pana la finalul pregatirii noastre a „inflorit” si s-a transformat deja intr-o stewardesa desavarsita, calma si optimista. Cu zambetul pe buze mereu, a obtinut jobul de insotitor de bord iar acum se pregateste sa imbrace uniforma roz.

1. Cum ai decis să participi la interviul Wizz Air şi să alegi acest drum, de stewardesă?

Dorinţa de a deveni stewardesă nu a fost un vis de-al meu din copilărie, însă pot spune că această meserie m-a atras încă de la începutul primului an de facultate. Văzând numeroase anunţuri cu privire la acest domeniu şi citind întâmplător blogul Cristinei, Cum Ajungi Stewardesa am început încetul cu încetul să devin din ce în ce mai pasionată, şi asta datorită eleganţei lor, a uniformei, dar mai ales a ideii în sine, aceea de a lucra în aviaţie. Gândul de a face un pas în această direcţie s-a perindat în capul meu o bună perioadă de timp, până când, încurajată atât de prietenul meu, cât şi de familie, am pus piciorul în prag şi am decis să mă înscriu la cursul Cristinei, ca mai apoi să particip cu prima ocazie la interviu. A fost una dintre cele mai bune alegeri pe care le-am făcut la momentul actual şi sunt foarte fericită de ceea ce mă aşteaptă!

2. Cum a decurs recrutarea pentru tine?

Ziua interviului a fost una lungă şi extrem de obositoare. Am ajuns în faţa hotelului în jurul orei 8:30, iar abia seara târziu, undeva pe la 22:30 am pornit în drum spre casă, după finalizarea utimei probe. Am început ziua fresh, în forţă şi am încercat să mă menţin astfel pe parcursul tuturor etapelor interviului. Deşi în mod normal ar fi trebuit să susţinem 4 probe, din cauza numărului prea mare de candidaţi, a avut loc o mică modificare, astfel, cea de-a treia probă (cea de grup), a fost scoasă. În schimb însă, la proba de role-play, am fost rugaţi să intrăm câte doi, nu individual, aşa cum s-a procedat până acum, şi a trebuit să extragem împreună un bileţel cu o situaţie din avion. Eu şi colega alături de care am intrat eram însoţitorii de zbor, iar unul dintre recrutori era pasagerul nemulţumit. A fost o zi plină de emoţii, dar fericirea pe care am simţit-o în momentele în care aflam că trec mai departe nu se compară cu nimic.

3. Ce probe ţi-au ridicat cele mai mari probleme? 

Personal, nu a existat o probă care să îmi ridice probleme în mod special. Nu au fost uşoare, dar nici imposibile. Într-adevăr, prima probă este poate cea mai importantă, deoarece e şansa ta să arăţi ce poţi să oferi, tocmai de aceea, contează extrem de mult atitudinea pe care o emani. Cât mai naturală, cât mai zâmbitoare, calmă, ţinând cont de aceste trei lucruri vei trece cu succes pragul primei probe. Discursul nu trebuie turuit, ci din contră, consider că trebuie să fii cât mai relaxat. Pe de altă parte, din cauza micii schimbări care a avut loc, pot spune că a doua probă mi-a adus puţin mai multe emoţii, însă totul a decurs foarte bine, deoarece mi-am păstrat calmul. Aşa cum am menţionat anterior, la proba de role-play a trebuit să intrăm câte doi, iar aici mi-au venit în ajutor sfaturile de la curs, întrucât a contat extrem de mult să îmi ascult colegul şi să îi permit să vorbească, dar în acelaşi timp, să îi cer părerea la fiecare decizie pe care o luam. Din punctul meu de vedere nu e suficient să comunici doar cu recrutorul (pasagerul), ci e nevoie şi să te adresezi colegului tău, să îl întrebi dacă e de acord cu ideea ta, astfel încât să fie evidenţiat faptul că ştii să comunici şi să asculţi într-o echipă. Poate că nu aş fi ţinut cont de acest element esenţial dacă nu aş fi fost învăţată la curs, aşa că…mulţumiri Cristinei!
Ultima probă este şi ea la fel de importantă, nu trebuie să o tratăm cu indiferenţă văzându-ne în final, deoarece este la rândul său eliminatorie.

16 octombrie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul Wizz Air, cu Cristina Toader si Ana-Maria Tutoveanu, ambele foste stewardese Wizz Air. Singurul curs de pregatire pentru interviu Wizz Air tinut de 2 foste stewardese Wizz! Detalii si inscrieri aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/16-octombrie-curs-de-pregatire-pentru-interviul-wizz-air/

13-14 Noiembrie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/

4. Ce ne poţi spune despre oferta Wizz Air?

După proba de role-play, pentru ultimii candidaţi rămaşi, mai exact, 30 la număr a urmat o prezentare a companiei în care îţi sunt oferite informaţii cu privire la training şi la examenele pe care le vei avea de susţinut în vederea obţinerii licenţei de zbor, costurile training-ului fiind suportate de companie. Au menţionat de asemenea informaţii privind salariul, dar şi beneficiile de care te poţi bucura lucrând ca şi însoţitor de zbor, cum ar fi: două bilete de avion gratuite pe an, dar şi reducere la alte 5 pentru tine şi prietenii tăi în reţeaua Wizz Air.

5. Ce experienţă aveai, înainte de a merge la interviul Wizz Air?

Deşi este considerat un avantaj, personal, nu am avut prea multă experienţă în customer service; Am lucrat ca şi hostess la câteva evenimente, însă nimic serios. Pe lângă acest lucru, am activat ca şi drop shipper pentru o companie americană, pe o perioadă de câteva luni, iar între timp, mi-am desfăşurat studiile în cadrul Universităţii din Bucureşti, cele ale Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine. Fiind studentă în tot acest timp, nu am avut un CV stufos, însă am evidenţiat activităţile care mi-ar aduce un plus în domeniul aviaţiei. Am pus accent asupra limbilor străine pe care le cunosc, precum şi asupra faptului că am experienţă în a lucra cu oamenii. Nu am înşirat 10 locuri de muncă diferite, ci m-am axat pe cele care ar conta şi mi-ar contura perfect profilul de stewardesă.

6. Care crezi că au fost atuu-rile tale, pentru care ai obţinut jobul?

Din punctul meu de vedere, cheia succesului în ceea ce priveşte această meserie o reprezintă naturaleţea. Consider că această calitate m-a ajutat să obţin ceea ce mi-am dorit. De când am păşit în camera recrutorilor, am afişat un zâmbet larg, am avut o atitudine pozitivă, blândă, şi am fost cât de naturală am putut. Îmi amintesc chiar de unul dintre recrutori, care, sub o notă amuzată a menţionat la începutul interviului „Degeaba spuneţi că sunteţi entuziasmaţi, dacă veniţi cu o faţă crispată.” Aşadar, atitudinea e cea mai importantă. De asemenea, ambiţia a fost un alt atuu care mi-a adus reuşita. De fiecare dată când se anunţau numerele care treceau mai departe, simţeam cum îmi ferbe sângele în vene, iar cu fiecare probă, îmi doream şi mai mult să ajung la final.

7. Ce le poţi spune celor care îşi doresc acest job?

Celor pasionaţi de acest domeniu le recomand să nu mai amâne şi să facă pasul cel mare în această direcţie, mai precis, acela de a merge la interviu. Emoţiile sunt normale, dar nu imposibil de stăpânit! Mai mult decât atât, cursul Cristinei, „Cum ajung stewardesă”, pot spune că „mi-a dat aripi” şi m-a ambiţionat enorm, ajutându-mă să îmi dau seama cât de mult îmi doresc acest lucru. Mi-a dat încredere în mine şi mi-a oferit toate informaţiile cheie de care am avut nevoie pentru a promova acest interviu. Fiţi încrezători şi nu renunţaţi la visul vostru, chiar dacă nu reuşiţi din prima. Try and fail but never fail to try!

16 octombrie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul Wizz Air, cu Cristina Toader si Ana-Maria Tutoveanu, ambele foste stewardese Wizz Air. Singurul curs de pregatire pentru interviu Wizz Air tinut de 2 foste stewardese Wizz! Detalii si inscrieri aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/16-octombrie-curs-de-pregatire-pentru-interviul-wizz-air/

13-14 Noiembrie – Curs de pregatire intensiv pentru interviul la o companie aeriana, de 2 zile, la Bucuresti. Este un curs complex, in total 20 de ore de pregatire, in care ne ocupam nu doar de pregatirea ta pentru interviurile de angajare la Emirates, Wizz Air, Qatar Airways, Etihad, Saudia Airlines, Ryanair, de simularea si rezolvarea probelor interviurilor dar si de realizarea CV-ului. Pozele profesionale le realizam tot impreuna la studioul foto si sunt incluse in cursul de pregatire. Oferim feedback individual si te ajutam sa iti imbunatatesti nivelul conversational de limba engleza. Detalii si inscrieri curs, aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/

Nu sunt comentarii

Comenteaza