Interviu cu Deniz, cursanta Cum Ajungi Stewardesa si viitoare stewardesa Wizz Air

24 iulie 2017

 

De cand era copil isi dorea sa calatoreasca, sa descopere locuri, oameni si culturi noi insa nu stia ca va deveni stewardesa. Dorinta ei de a zbura a aparut recent, atunci cand si-a dat seama ca poate imbina utilul cu placutul si poate obtine unul dintre cele mai ravnite joburi ale momentului: acela de insotitor de bord. Cu gene jumatate turcesti, jumatate romanesti, Deniz isi va incepe in curand cariera de stewardesa la Wizz Air si a acceptat sa ne spuna cum a decurs acest drum pentru ea.

  • Deniz, de ce ai ales sa mergi la interviul Wizz Air?

Sunt genul de persoana careia ii place sa fie inconjurata de oameni de la care sa poata invata in permanenta ceva. Wizz Air este o companie care imi ofera posibilitatea de a lucra intr-un mediu tanar ceea ce pentru mine conteaza foarte mult, ma face sa ma simt ca “acasa”. In plus in acest moment este cea mai mare companie low cost din Europa de Est iar asta a cantarit foarte mult in momentul in care am ales sa aplic.

  • Cum a fost recrutarea? Interviul este unul solicitant, la care participa sute de candidati!

Sincer? Nu ma asteptam sa fie o zi atat de extenuanta. M-am trezit in jurul orei 5:30 dimineata ca sa fiu sigura ca la ora 8:00 sunt prezenta la hotel Angelo din Otopeni. Cand am ajuns la locatie efectiv m-au coplesit emotiile si incercam sa ma automotivez deoarece venisem acolo cu un scop.. Acela de a face parte din echipa Wizz Air. Interviul a fost de tip Open Day, au participat in jur de 200 de persoane si pe masura ce probele treceau ramaneam din ce in ce mai putini. La interviul final am ajuns doar 8 persoane.

Prima proba din punctul meu de vedere este proba cheie. Este momentul in care tu intri, ai contact vizual cu recrutorii si in aproximativ 1 minut trebuie sa te prezinti. Minutul care iti poate schimba viata, cum imi place mie sa ii spun. A doua proba – Role play. Proba in care trebuie sa solutionezi o problema existenta pe zbor. Din toata inima pot spune ca mi s-a parut cea mai grea proba deoarece recrutorii intra cu adevarat in postura pasagerului nemultumit si iti pun la incercare toate calitatile posibile. A treia proba a fost proba de grup, in care conteaza foarte mult cum te exprimi si cand te exprimi. Multi o trateaza cu indiferenta din pacate si au de pierdut. A patra proba o reprezinta interviul final. Ziua interviului a fost si este o experienta unica, le recomand tuturor celor care isi doresc un job in domeniu sa aplice si sa aiba foarte mare incredere de sine.

  • Ai emotii privind prima zi in care vei imbraca uniforma roz?

Abia astept sa am primul zbor, o sa fie “ a day to remember”. Sunt convinsa ca nu este un job usor si ca voi intampina probleme dar atunci cand faci ceea ce iti place mereu vei gasi o modalitate de a rezolva dificultatile cu zambetul pe buze.

  • Spuneai ca ati fost 200 de candidati la interviu. Ce crezi ca a facut diferenta? De ce te-au ales pe tine recrutorii?

La interviu conteaza foarte mult imaginea si atitudinea. Am incercat si consider ca am reusit sa imi pastrez calmul, increderea in fortele proprii si nu in ultimul rand.. zambetul pe buze. In ceea ce priveste imaginea am mers pe stilul clasic care niciodata nu da gres.

  • De ce ai ales o companie din Romania si nu una din Orient?

Romania este locul unde am crescut, locul pe care il numesc “acasa”. De-a lungul anilor am calatorit mult iar printre vacante se numara multe si in Orient. Este un loc foarte frumos dar privit prin ochi de turist. Nu ma reprezinta. Cand decizi sa locuiesti acolo, lucrurile iau o intorsatura diferita avand in vedere ca este o alta cultura.

  • Ce le recomanzi celor care incearca sa obtina acest job si viseaza ca intr-o zi..sa zboare?

Din suflet le spun celor care isi doresc un job in domeniu sa aiba incredere, perseverenta si nu in ultimul rand sa apeleze la cursul Cum ajungi stewardesa si la Cristina Toader!

Draga Deniz, iti multumim pentru interviu, asteptam sa te intalnim cat de curand pe cursele Wizz Air!

Zboruri line!

Nu sunt comentarii

Comenteaza