Interviu cu Zenaida, fosta cursanta, viitoare stewardesa Saudia Airlines

29 martie 2018

 

Zenaida radiaza cand vorbeste despre avioane, stewardese, uniforme. Cu un zambet larg si ochii senini, cu mult optimism si incredere, i-a cucerit imediat pe recrutorii Saudi care, in aceeasi zi, dupa interviul final, i-au si dat raspunsul mult asteptat: vei zbura curand ca stewardesa! Zenaida a participat la Cursul nostru de pregatire, si in doar cateva luni a reusit sa isi indeplineasca visul si sa obtina jobul de stewardesa. Astazi ne spune care a fost reteta ei de succes si cand va imbraca uniforma Saudia Airlines – a treia cea mai bogata companie aeriana din Orient.

  1. Esti foarte tanara si acum si imi amintesc ca mi-ai spus ca pare ca dintotdeauna ti-ai dorit sa ajungi stewardesa. Cum asa?

Gandul a venit cu primul zbor, cand eram inca destul de micuta, asa este. Pur si simplu am urmarit curioasa si fascinata insotitoarele de zbor si mi-am spus:”…o sa fac si eu asta intr-o zi…”. Chiar la primul zbor, cu una dintre stewardese am avut un mic incident, ma calcase pe picior insa era atat de amabila si de draguta incat nu puteam sa ma supar. Timpul a trecut, insa mi-a ramas aceasta idee in minte, mi-am continuat studiile, am avut cateva job-uri si intr-un final mi-am facut curaj sa si fac ceva in privinta asta. Astfel, Cursul „Cum Ajungi Stewardesa” a fost primul pas „printre nori”. Si va multumesc enorm pt tot❤

2. Noi iti multumim pentru cuvintele frumoase, Zenaida! Ai aplicat, asadar la Saudi Airlines, desi multe candidate s-au gandit de 2 ori inainte de a aplica la acest job. Cum te-ai convins ca merita sa dai o sansa acestui job intr-o tara atat de stricta?

Pana sa aplic la Saudi, am aplicat la o companie din Romania, nu imi doream absolut deloc sa plec din tara si era varianta perfecta, insa am picat. Am fost foarte dezamagita, pentru ca sunt genul de persoana care obtine in general tot ceea ce isi doreste. M-am consolat cu gandul ca „lucrurile se intampla cu un scop” si ca probabil nu trebuie sa fac asta acum. Cu toate acestea nu mi se parea ca mi se mai potriveste niciun alt job si cand am vazut anuntul pentru interviul Saudi Airlines, am mers, desi nu stiam daca voi ajunge pana la final.

3. Cum a fost interviul? Diferit de cel din tara noastra?

Am aplicat online, am fost acceptata rapid pentru primul interviu. Pentru prima etapa de fapt. Cand am ajuns la Hotel eram putin peste 100 de fete. Am fost masurate, cantarite, am avut un test scris in engleza si o scurta conversatie in engleza cu unul dintre recrutorii agentiei dupa care am fost anuntata ca am trecut la interviul final cu recrutorii oficiali Saudi! La inceputul lui martie am sustinut discutia finala cu recrutorii. Acestia mi-au pus foarte multe intrebari pe baza CV-ului, cu diferite situatii pe care le-am avut sau le-as putea avea pentru a-si da seama ce fel de persoana sunt. La finalul zilei am fost sunata sa mi se spuna ca am fost acceptata pentru acest job. Nu stiam cum sa reactionez, nu eram nici fericita dar nici suparata.

4.  Ce „probleme” te astepti sa intampini dupa ce incepi sa zbori? Arabia Saudita este o tara extrem de stricta, mai ales pentru femei iar viata acolo nu va fi tocmai usoara. 

Sunt sigura ca nu va fi usor, mai ales despartirea de oamenii foarte dragi mie care imi vor lipsi, dar voi profita de beneficiile companiei pentru a veni cat mai des sa ii vad.

5. Ce crezi ca te-a diferentiat pe tine de celelalte candidate?

Cred ca a contat enorm ca nu am avut emotii, am mers la interviu foarte detasata, mai mult de atat am avut o chimie foarte buna cu recrutorii si am vazut ca m-au placut ceea ce m-a ajutat sa fiu cat mai naturala si relaxata.

6. Spuneai mai devreme ca initial te-ai orientat catre o companie din tara noastra. Cum de te-ai razgandit si ai aplicat pentru o companie din Orient?

Cred ca de fapt ei m-au ales pe mine, nu eram deloc sigura ca as vrea sa plec dar chiar cred ca „lucrurile se intampla cu un motiv” si am decis sa accept provocarea.

7. Ai aflat detaliile legate de sistemul de lucru si beneficiile oferite de companie?

Lucrand la Saudi Airlines ca stewardesa ai posibilitatea sa calatoresti si sa descoperi locuri noi. Exact ceea ce imi doream de fapt. Compania ofera cazare, training gratuit, reduceri la bilete plus ceea ce mie mi se pare minunat: 5 zile libere consecutive in fiecare luna, in afara de liberele de dupa zboruri, in care poti sa faci orice doresti; in plus contractul este pentru un an cu posibilitate de prelungire.

8. Ti-ai primit aripile si in curand vei lasa Romania pentru Orient. Ce sfaturi le dai celor care sunt inca la inceput de drum si se lovesc de diferite probleme?

Sfatul meu este sa aiba incredere in ei si sa nu renunte niciodata la visul lor. Exista un loc pentru fiecare, trebuie sa fie rabdatori si pregatiti!

Cursanta noastra Zenaida va imbraca in curand uniforma Saudi Airlines!

Zboruri line!

Daca vrei sa te pregatesti pentru urmatoarele interviuri de angajare ca stewardesa, vino si tu la urmatorul Curs de Pregatire Cum Ajungi Stewardesa, cu Cristina Toader – fosta stewardesa Emirates si Wizz Air, pe 16-17 Februarie. Detalii aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/16-17-februarie-curs-de-pregatire-pentru-interviul-la-o-companie-aeriana/

Nu sunt comentarii

Comenteaza