Cum am trait o aterizare de urgenta pe Aeroportul Baneasa

15 august 2014
aterizare-urgenta

 

Cand visezi sa ajungi stewardesa, iei in calcul doar partile bune ale aceste meserii: zborul lin, orasele si insulele exotice in care vei ajunge, oamenii pe care ii vei cunoaste, salariul bun si toate facilitatile pe care acest job ti le ofera. Te gandesti, din cand in cand, si la riscurile si problemele pe care le poti intampina pe zboruri, insa, de multe ori, alegi sa le ingropi adanc, undeva in minte, si sa nu te gandesti niciodata ca ti se poate intampla chiar tie.

Si totusi, accidente se intampla. Avioanele cad si ele, problemele apar, iar greselile sunt umane. Si cand ti se intampla tie, nu ai nici cea mai mica idee cum vei reactiona. Tocmai de aceea, ca sa obtii licenta de zbor, esti „terorizat” cu manuale intregi despre evacuari, aterizari de urgenta, situatii critice si probleme tehnice pe care le poti intampina pe zboruri.

Am zburat pana acum 3.500 de ore – la Wizz Air si la Emirates. Daca la Emirates nu m-am „lovit” de mari probleme tehnice, la Wizz am avut 2 momente de cumpana, care insa nu m-au oprit din a face ceea ce imi doresc.

Zburam de un an cand am inteles pe propria-mi piele ce inseamna o urgenta in aviatie. Desi parea un zbor normal BBU-BGY-BBU (Bucuresti Baneasa-Milano Bergamo, la acel moment compania opera de pe aeroportul din Baneasa), efectuat cu o aeronava de tip Airbus 320, cursa de Milano s-a transformat repede intr-un zbor pe care mi-l voi aminti mereu. Decolarea era dimineata, la ora 08.00. Desi era toamna, era soare si caldut. Ne-am prezentat la birou, pentru briefing, pe la 06.30. Echipajul era cunoscut, pentru ca la Wizz Air ne cunoastem cu totii intre noi, iar sefa de cabina, Irina, avea multa experienta de zbor. Pilotii erau de origine italiana (capitanul) si cipriota (first-officerul).

Avionul era plin – 157 de pasageri care se indreptau spre Milano. Ne-am impartit pozitiile, am efectuat verificarile avionului atat noi cat si pilotii, si am inceput imbarcarea. Dupa doar 20 de minute, cu totii erau asezati si eram pregatiti de decolare. Cand avionul a inceput sa ruleze pe pista, cu viteza din ce in ce mai mare, eu ma aflam in spatele cabinei, pe pozitia CA4 (adica pe jumpseat-ul din stanga spate, al avionului). Deodata, au inceput sa se auda call-bell-urile. Intai unu, apoi doua, apoi 20. Nu aveam voie sa ne ridicam de pe scaune in timpul decolarii, insa am incercat sa vedem ce se intampla in cabina. Pasagerii, ingroziti, se bulucisera in partea stanga a avionului, la iesirea de urgenta, si se uitau pe geam. Incercau sa ne avertizeze ca ceva se intampla afara. Imediat ce avionul a luat ceva altitudine, ne-am putut ridica de pe scaune iar pasagerii, ingroziti, ne-au spus ca in timpul decolarii, la rularea pe pista, o bucata mare s-a desprins din motorul stang si a cazut pe pista. O alta bucata, a cazut in momentul in care ne-am ridicat de la sol. Acum, ne uitam pe geam, iar motorul stang nu mai era acoperit deloc, iar zeci de fire fluturau la o viteza de 400 de km/ora.

Imi veneau in minte toate paginile invatate si imi spuneam incontinuu ca avionul planeaza chiar si fara niciun motor. In plus, pilotii erau pregatiti pentru o astfel de situatie. Au fost colegi care au trecut prin situatii mult mai rele de atat, asa ca trebuia sa raman calma.

Capitanul a decis sa aterizeze de urgenta inapoi in Bucuresti, asa ca, in decurs de doar cateva minute, a trebuit sa ne pregatim de aterizare. A continuat sa dea cateva ture deasupra aeroportului, pentru ca aeronava era inca prea grea, insa aveam prioritate la aterizare. Acele cateva minute pana cand am ajuns la sol, au fost definitorii: mi-au trecut prin minte toate scenariile posibile si imposibile, insa, ca la orice aterizare si decolare, trebuia sa revizuim, in gand, evacuarea de urgenta. Am aterizat repede pe Baneasa, si imediat ce avionul a pus rotile pe pista, 2 masini de pompieri si 2 ambulante ne-au escortat pana la locul de parcare. Avionul a fost parcat foarte departe de aeroport, separat de toate celelalte aeronave. Capitanul ne-a informat ca vom face debarcarea pe partea dreapta a avionului, pentru ca motorul stang era cel afectat.

Pasagerii au coborat, rand pe rand, pe partea dreapta a avionului si noi am ramas, la final, sa verificam aeronava. Pilotii ne-au chemat mai apoi la birou, sa facem debriefing-ul, procedura obisnuita cand se intampla ceva special pe zbor.

Mi-am deschis telefonul pentru a-mi anunta familia ca sunt in regula si deja aveam 4 apeluri pierdute de la parintii mei (in casuta vocala). Tatal meu mi-a spus ca deja stia ce se intamplase, televiziunile de stiri incepusera jurnalul cu aceasta informatie. La televizor spuneau clar: capota motorului unei aeronave Wizz Air cu destinatia Milano, a zburat pe pista, la decolare. O alta bucata din fuselajul avionului a cazut pe o casa din apropiere, la 2 minute dupa.

Cand am coborat din avion, am vazut motorul avionului. Zeci de fire atarnand, bucati de fuselaj lipsa si multa agitatie in jur. Poza este de acum 4 ani, si nu este facuta cu un telefon performant, insa se intelege cat de grava fusese situatia.

poza-wizz-motor

Dupa discutia cu echipajul, de la birou, compania a adus un alt avion si am fost intrebati daca ne mai simtim in stare sa efectuam cursa, fiindca toti pasagerii asteptau in aeroport. Ne-am pus repede pe picioare si dupa doar 2 ore, ne-am pregatit pentru zborul de Milano. Pasagerii au fost foarte linistiti si intelegatori. Probabil ca sperietura i-a facut sa inteleaga ca zborul cu avionul nu este o joaca si trebuie tratat cu multa importanta. Chiar daca am avut intarizere de 5 ore, am terminat zborul cu zambetul pe buze. Nu am aflat niciodata a cui a fost vina, insa este posibil sa fi fost o eroare umana. Atat agentul de rampa cat si pilotul fac un walk-around inainte de zbor si verifica fiecare particica a avionului. Capota motorului nu a fost inchisa conform regulilor si aceasta greseala putea duce la o tragedie.

Cand treci printr-o aterizare de urgenta, te gandesti serios daca esti facut pentru acest job. Niciodata nu stii ce te poate astepta cand pleci de acasa, niciodata nu stii daca mai ajungi acasa, dupa un zbor. Nu poti sa traiesti mereu, cu acest gand, insa e bine sa nu excluzi niciodata aceasta varianta, pentru ca asa reusesti sa tratezi mereu cu seriozitate orice parte a jobului tau.

Esti pregatit, la nivel teoretic, pentru toate situatiile care pot sa apara la bord. Stii cum si ce trebuie sa faci ca sa fie bine. Insa nu intotdeauna lucrurile depind numai de tine si totul tine de munca de echipa si de felul tau de-a fi. Totusi, acest incident nu mi-a frant aripile si am continuat sa zbor si sa fiu optimista ca astfel de probleme ma vor ocoli de-acum inainte.

 

banner-mobile

5 Comentarii

  • Reply alexandra 15 august 2014 at 2:27 pm

    Interesant articolul , dar vreau sa ma lămuresc :pasagerii s-au ridicat si „bulucit” spre ieşirea de pe partea stângă in timpul decolarii? Iar call-bell-rile la ce se referă, dacă nu va supăraţi :-)?

  • Reply CAS 15 august 2014 at 6:26 pm

    M-am referit la iesirea de urgenta de la mijlocul avionului. Iar call-bell-urile sunt butoanele de deasupra scaunelor pasagerilor, care se apasa atunci cand ai nevoie de asistena.

  • Reply Gogu Velisaru 17 august 2014 at 9:33 am

    O inchidere gresita a unei capote la motorul repectiv .olipsa crasa a tehnicului dar si a echipajului la luarea in primire a avionului.

  • Reply Rolul stewardeselor. De ce trebuie sa asculti insotitorii de bord | Cum ajungi stewardesa 9 februarie 2015 at 10:49 am

    […] La decolare si la aterizare trebuie ca toate “jaluzelele” ferestrelor sa fie deschise. Chiar daca bate soarele puternic sau e bezna afara. Ideea acestei reguli tine de siguranta. Imaginati-va ca pilotii nu au niste oglinzi retrovizoare care sa le arate ce se intampla pe aripile avionului sau in lateral. Nici stewardesele nu au cum sa priveasca pe geam la decolare si aterizare. Si-atunci, pasagerii sunt cei mai importanti, care pot semnala o problema care se petrece afara in timpul celor mai importante faze ale zborului. Despre un caz concret in care pasagerii au semnalat o problema la motor, am scris aici: http://www.cumajungistewardesa.ro/cum-am-trait-o-aterizare-de-urgenta-pe-aeroportul-baneasa/ […]

  • Reply Alex 29 iunie 2016 at 5:31 pm

    Nu te omoara tehnica…cat te omoara omu. Intotdeauna mi-e mai teama de cei ce se panicheaza si se bulucesc neintelegand distributia maselor ori s-ar infunda pe iesirea de urgenta sau ar face praf mastile alea inainte de a apuca sa le foloseasca… aia care aplauda si se ridica dupa bagaj in taxi

  • Comenteaza