Povestea Cristinei, viitoare stewardesa Oman Air

Povestea Cristinei, viitoare stewardesa Oman Air

 

Am inceput sa vorbesc cu Cristina Girban acum multa vreme, online. Locuia atunci in Marea Britanie. Totusi, inca de la inceput mi-am dat seama ca isi doreste cu adevarat sa ajunga stewardesa si ca va face totul pentru a-si implini visul. Asa ca, un pas absolut firesc a fost sa ne cunoastem, in cadrul cursului Cum Ajungi Stewardesa. Dupa numai 2 saptamani de la curs, am primit o veste minunata de la Cristina, care fusese acceptata de cei de la Oman Air. Nu obisnuiesc sa scriu despre cursantii nostri, de teama sa nu le creez probleme la noul job, mai ales ca regulile in Orient sunt foarte stricte si orice aparitie media ii poate costa jobul. Totusi, Cristina nu a semnat inca toate contractele si starea ei de fericire este atat de contagioasa incat am decis sa o impart cu voi.

Cristina, cum a fost interviul la Oman Air?

Interviul a fost dificil, exact cum ne-ati si spus ca va fi. Desi a fost format din doua parti (recrutarea cu compania din Romania si abia apoi interviul cu cei de la Oman Air) a fost foarte stresant si solicitant. Prima parte, cea cu recrutorii romani, a inclus verificarea Groomingului si testul de engleza scris, urmate apoi de un interviu individual, in limba engleza.

Cei admisi au fost prezenti a doua zi, la recrutarea cu reprezentantii Oman Air. Acum, interviul a devenit si mai serios. Din cele 66 de candidate prezente la recrutare, pana au ales 19 dintre noi, a fost un drum lung. Prima verificare (si cea mai indelungata) a inclus din nou, groomingul. Ne-au analizat semnele de pe fata sau de pe brate, au verificat sa nu avem tatuaje si ne-au cantarit si masurat. Cele care nu se incadrau in cerintele companiei au fost eliminate.

A urmat apoi testul de engleza si, pentru ca ramasesem destul de putine dupa verificarile amanuntite ale recrutorilor, a urmat direct interviul final. Era deja ora 18.00, cand, dupa 10 de ore de stres, am discutat pret de 15 minute cu reprezentantii Oman Air. Intrebarile lor au fost dificile insa am reusit mereu sa gasesc motive sa zambesc si cred ca asta mi-a si adus jobul mult visat.

cristina-oman

 

Crezi ca iti va fi greu in Orient?

Stiu ca ma asteapta o noua viata in Oman. Sunt extrem de entuziasmata si fericita pentru ca imi indeplinesc visul de a zbura, ca voi calatori in toata lumea si voi cunoaste oameni noi. Pentru ca am fost deja plecata in ultimii ani in Marea Britanie, cred si sper ca nu ma voi lovi de dorul de casa si familie, fiind deja obisnuita sa fiu independenta. In rest, am emotii pentru trainingul de pregatire, care stiu ca va fi dificil, insa am incredere ca voi face fata cu optimism si entuziasm.

Ce crezi ca te-a ajutat in obtinerea jobului de stewardesa?

In cazul meu a fost o combinatie. In primul rand, e important sa nu ai emotii si sa fii sincer. Apoi, cursul Cum Ajungi Stewardesa ne-a pregatit pentru interviul care urma si mi-a dat curaj ca pot obtine jobul mult visat. La toate astea s-a adaugat si experienta mea anterioara cu copiii, in Marea Britanie, accentul dobandit acolo si zambetul placut pe care l-am afisat pe tot parcursul recrutarii.

Cred ca, cei care isi doresc acest job, nu trebuie sa se lase niciodata batuti si sa continue sa spere, mereu. Isi pot indeplini visul cu rabdare si perseverenta!

Am revazut-o pe Cristina saptamana trecuta, cand, alaturi de tatal ei, mi-a facut o vizita. Am baut o cafea impreuna si am povestit 2 ore fara oprire. Sunt la fel de entuziasmata pentru ea, cum eram atunci cand am obtinut eu jobul mult visat. Stiu ca nu va avea probleme in Oman, pentru ca e optimista si pregatita pentru ce urmeaza. Va vedea lumea, va intalni oameni noi…iar viata ei se va schimba pentru totdeauna! Abia astept sa o vad in uniforma celor de la Oman, intr-un selfie facut in Bangkok!

Felicitari Cristina si…zboruri line!

oman

 

UPDATE: Prima poza cu Cristina, care a imbracat astazi uniforma Oman Air si si-a primit aripile! Succes si Zboruri line!  

cristina oman

 

6 Comments

  1. Cristina, spuneai ca te-au cantarit… Cate kg si ce inaltime ai? Si la cate kg (in plus) le-a eliminat pe alte fete?

    Reply
  2. Buna Bianca,

    Inaltimea mea este de 1.62 si 54 kg! Inaltimea minima este de 1.60! Pe ei ii intereseaza ca inaltimea sa fie proportionata cu kg! Te pup

    Reply
  3. ce frumoasa este!

    Reply
  4. As dori sa stiu daca depasesc varsta de 30 de ani anul acesta, mai pot aplica? S
    au mai am sanse sa ma recruteze vreo companie?

    Reply
    • Sau mai am sanse sa ma recruteze vreo companie?

      Reply
    • Sigur ca da. Succes!

      Reply

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cat castiga o stewardesa Oman Air | Cum ajungi stewardesa - […] trecute primeam vesti bune de la Cristina, fosta cursanta, actuala stewardesa Oman Air, care tocmai si-a primit aripile si …
  2. Recrutare Oman Air in Romania | Cum ajungi stewardesa - […] Daca vrei sa stii cum decurge interviul pentru Oman Air, ai detalii de la o actuala stewardesa Oman Air, …

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>