Povestea Georgianei, fosta cursanta, viitoare stewardesa la Wizz Air

9 ianuarie 2018

 

Pe Georgiana am cunoscut-o la cursul de pregatire Cum Ajungi Stewardesa din luna Noiembrie 2017. Dupa doar 10 zile, a avut prima sansa de a obtine jobul mult dorit si i-a iesit din prima. Cu zambetul mereu pe buze, ambitioasa si atenta la detalii, a trecut peste emotii si a reusit. Iata povestea ei!

Cum si cand ai realizat ca vrei sa ajungi stewardesa? E un vis pe care il aveai de cand erai copil sau ti l-ai descoperit mai tarziu?

In principiu nu pot spune ca am avut un vis legat de acest job. De fapt, nu am visat niciodata la acest job. Ideea a venit odata cu faptul ca am vrut sa schimb ceva in viata mea. Imi place foarte mult sa ma plimb, sa calatoresc, sunt o persoana activa, iar job-ul anterior era acel job de birou, in care nu te puteai bucura de prea multe lucruri.

Ai aplicat, asadar la Wizz Air. De ce? 

Am ales Wizz Air pentru ca e o companie care ofera destule avantaje, pentru o cariera de inceput. Nu am avut o preferinta anume, dar m-am gandit mereu la faptul ca nu am fost niciodata plecata de acasa pentru o perioada lunga de timp. Sunt foarte atasata de familia si prietenii mei, si recunosc ca mi-ar fi tare greu sa ma despart de ei. Pentru mine Wizz Air e o companie extrem de buna fiindca imi ofera posibilitatea de a ma intoarce acasa la finalul zilei.

Cum a fost interviul de recrutare?

Interviul de recrutare a fost una dintre cele mai mari provocari ale vietii mele. Niciodata nu am luat parte la un eveniment atat de plin de emotii. Dupa cursul pe care l-am urmat, am invatat o multitudine de lucruri. Am participat pe 28 noiembrie 2017, la interviul Wizz Air, care a avut loc la Bucuresti. Dupa doar 10 zile de la cursul de pregatire Cum Ajungi Stewardesa. Dis-de-dimineata, am pus in aplicare tot ce am invatat la curs, de la machiaj, par, pana la atitudine si gesturi. Recunosc ca am avut ceva emotii, dat fiind faptul ca la recrutare au participat 115-120 de candidati. Dupa ce am socializat cu ceilalti candidati, mi-am dat seama ca sunt in competitie cu propria mea persoana si ca aceasta este sansa mea sa arat tot ce am de oferit. Odata cu trecerea probelor am prins si mai multa incredere in mine, pentru ca am reusit sa ajung printre cei 9 finalisti.

Urmeaza, deci, sa zbori pentru Wizz Air, sa imbraci uniforma roz. Crezi ca iti va fi usor in noul job? Ce „probleme” te astepti sa intampini?

Sunt foarte fericita ca am fost aleasa. Ma bucur mult, pentru ca aveam nevoie de schimbarea aceasta in viata mea. Job-ul nu este nici pe departe unul usor, insa e plin de provocari si de emotie. Inca nu m-am gandit la ce „probleme” as putea intampina insa, cu siguranta sunt pregatita sa ma adaptez. In orice job exista momente bune si cu siguranta si momente mai putin bune. Referitor la program, nu voi avea probleme de adaptare, iar colegii cu siguranta imi vor deveni o a doua casa, vom fi o echipa, sa nu uitam ca asta inseamna aviatia. Cu aceasta ocazie, simt realmente ca mi-am deschis aripile pentru o noua etapa a vietii mele.

Ce crezi ca a contat la interviu? Ce a facut diferenta intre tine si ceilalti candidati?

La interviu a contat tot ceea ce am invatat la curs. De aceea va sfatuiesc sa fiti atenti la tot ceea ce se prezinta si mai ales, sa va lamuriti curiozitatile. Dupa ce am participat la curs, notitele pe care le-am luat, probele pe care le-am simulat, mi-au fost de mare ajutor. Consider ca am fost aleasa pentru faptul ca am fost bine pregatita si am facut fata probelor si pentru asta le multumesc Cristinei si Anei Maria. Pe langa toate acestea, atitudinea mea a fost una potrivita, tinuta de asemenea. Cheia succesului este acest cumul de cunostinte, atitudine si atentie la detalii. M-am straduit, mi-am dorit si am reusit!

De ce ai ales o companie din Romania si nu te-ai indreptat spre Orient?

Am ales o companie din Romania, pentru ca nu ma simt pregatita sa ma stabilesc pe alte meleaguri. Wizz Air e o optiune extrem de buna pentru cei care nu vor sa stea departe de casa, de familie sau prieteni. Pe langa asta, Wizz Air ofera un salariu atractiv, transport , dar despre toate acestea veti afla la curs, daca doriti sa participati.

In viitor, dupa ce voi trece prin toate etapele, voi avea experienta probabil si voi aplica si pentru o companie din Orient. Pentru mine schimbarea inseamna mult, inseamna cunoastere si dezvoltare, deci cu siguranta voi aplica si pentru o companie din afara.

Sfaturi pentru cei care isi doresc o cariera in domeniu?

Sfatul meu pentru ei este sa aiba ambitie si perseverenta. Daca se simt pregatiti pentru acest job si se regasesc in el, au sanse mari de reusita. Increderea in sine si atitudinea sunt extrem de importante, sa nu uitati de ele, dragilor. Last but not the least, atentia la detalii si zambetul vor face diferenta.

Georgiana, ne bucuri sufletele cu reusita ta, din prima! Abia asteptam sa incepi trainingul (in doar cateva zile) si sa te intalnim printre nori, in uniforma roz! Zboruri line!

Daca vrei sa te pregatesti pentru urmatoarele interviuri de angajare ca stewardesa la Saudia Airlines, vino si tu la urmatorul Curs de Pregatire Cum Ajungi Stewardesa, cu Cristina Toader – fosta stewardesa Emirates si Wizz Air, pe 16-17 Februarie. Detalii aici: https://www.cumajungistewardesa.ro/curs-stewardesa/ 

 

2 Comentarii

  • Reply Georgiana 9 ianuarie 2018 at 6:46 pm

    Pentru a te angaja la WizzAir ai nevoie de licența de zbor?

  • Comenteaza